Ziua în care Petre Cristea şi BMW 328 au învins pe Nürburgring. Povestea unei victorii

Pe 21 mai 1939, pilotul român Petre Cristea câştiga cursa Eifelrennen pe vestitul circuit de curse, realizând în acelaşi timp şi un record de circuit. Iar ceva mai impresionant decât aceste realizări este doar contextul în care s-au produs...

Ziua în care Petre Cristea şi BMW 328 au învins pe Nürburgring. Povestea unei victorii Ziua în care Petre Cristea şi BMW 328 au învins pe Nürburgring. Povestea unei victorii

Nu ştim cum era vremea în ziua de duminică, 29 mai 1939, în orăşelul Nürburgring, însă cu siguranţă era mare forfotă, multă gălăgie şi miros puternic de combustibil. Se pregătea startul celei de-a 16 ediţii a competiţiei Eifelrennen pe circuitul pe care Jackie Stewart îl boteza ulterior „Iadul Verde” - Nürburgring Nordschleife.

În timp ce Auto Union-urile Type D şi Mercedes-urile W154  trebuiau să străbată zece tururi de circuit (228,1 km), la Clasa Sport sub 2000 cmc concurenţii trebuiau să se lupte de şase ori cu cele 173 de viraje ale circuitului (136,86 km).

Posterul competiţiei

Clasa Sport sub 2000 cmc a vremii era dominată de BMW 328, roadster-ul care a stârnit nenumărate simpatii în rândul piloţilor şi care şi-a demonstrat potenţialul sportiv de câte ori a avut ocazia. Unul dintre simpatizanţi era şi pilotul român Petre Cristea, a cărui poveste de succes în lumea curselor automobilistice s-a împletit armonios cu povestea BMW-ului 328, ambele fiind estompate subit de începerea celui de-al doilea Război Mondial.

Ziua de duminică, 29 mai 1939, era cât pe ce să înceapă foarte prost pentru Cristea. Stilul vestimentar nonconformist (pentru un pilot) cu care s-a prezentat în ziua cursei era cât pe ce să-i restricţioneze accesul pe circuit. Paznicii nu voiau să creadă că tipul cu pullover în loc de combinezon şi cu bască în loc de cască este, de fapt, unul dintre piloţii care vor încinge asfaltul câteva zeci de minute mai târziu. Din fericire, banderola de pe braţul stâng a fost luată în considerare ca „echipament oficial”.

Dr. Fritz Werneck şi Petre Cristea, amândoi în „echipamente oficiale”

La standul 17 îl aştepta maşina prietenului său, BMW-ul cu care urma să alerge 137 de kilometri. În calificări Cristea se descurcase bine, adică timpul său îl plasase pe cea mai bună poziţie (cel puţin teoretic) a grilei de start.  

Faptul că Petru Iscu, posesorul 328-ului cu numărul 11, a fost de acord nu doar să-i pună lui Cristea la dispoziţie maşina, ci să-i şi facă o serie de modificări drastice - recarosare cu aluminiu, eliminarea parbrizului şi a sistemului de capotare, „închiderea” aripilor spate - confirmă atât strânsa legătură dintre cei doi, cât şi dependenţa acestora de sportul motorizat. 

„În cele trei zile de antrenament am înregistrat cei mai buni timpi (cu cronometraje oficiale electrice). Frumuseţea era că toţi concurenţii la categoria 2000 cmc (circa 20) erau numai cu maşini BMW tip 328. La plecarea în cursă, maşina cu cel mai bun timp la antrenamente era plasată lângă capătul din dreapta al liniei de start, având în stânga pe cei cu timpii 2,3 şi 4. Numai că primul viraj, plasat la circa 150 m de la linia de start, era o curbă rapidă la stânga. Aşa că, în mod automat, după acest viraj m-am pomenit pe locul 5! De ce? Foarte simplu: toţi cei din stânga mea s-au aflat automat pe coarda virajului! Ba încă s-a băgat printre ei şi cel din extrema stângă a celui de-al doilea rând de concurenţi...” îşi aminteşte Petre Cristea într-un interviu pentru Almanahul Autoturism, în 1989.

În mod atipic, Cristea venise cu maşina pe platformă. De regulă o conducea dânsul până la cursă

Din nou, ziua de 21 mai 1939 dă semne să se strice pentru pilotul român. Se pare că pole-position-ul era pole position doar pe foaie uneori. Era timpul pentru un pic de efort.

„Bineînţeles că această situaţie nu m-a avantajat deloc, deşi era o secvenţă naturală şi chiar o combinaţie inteligentă, sporind interesul spectacolului, obligând pe cel mai bun la antrenamente să se lupte ca să-i întreacă pe ceilalţi, dacă putea, chiar după primul viraj al cursei. Din fericire, nu a trebuit să mă «obosesc» prea mult; după vreo 11 km, adică pe la jumătatea primului tur, ajunsesem deja în fruntea coloanei.” 

Linia de start, Eifelrennen 1939

Desigur, modul nonşalant în care a exprimat domnul Cristea situaţia îţi dă senzaţia că totul a fost floare la ureche. După cum dânsul continuă, nu a fost chiar atât de uşor:

„Cel mai mult de furcă am avut cu amicul meu Huschke von Hanstein, care până la urmă a avut nenorocul să rupă o supapă, fiind silit să abandoneze. Mai departe m-am „plimbat”, dar privind atent oglinda retrovizoare: când observam că dr. Werneek (cu o maşină ceva mai uşoară decât a mea) se apropia la mai puţin de 20 m, trăgeam mai tare, până nu-l mai vedeam. Şi... distracţia asta a durat până la linia de sosire, după ce stabilisem un nou record al Circuitului de la Nürburgring.”  [viteză medie – 115 km/h]

Ar fi trebuit să primească un premiu şi pentru Cel mai stilat pilot de la Eifelrennen 1939

Ne pare rău că nu vrem să ţinem cont de modestia cu care ai reamintit episodul zilei de 21 mai 1939, domnule Cristea. O zi în care ai participat, pentru prima dată în viaţă, la o cursă pe vestitul Nürburgring Nordschleife, şi pe care ai câştigat-o „de la primul şut” , stabilind totodată şi un record de viteză care a stat în picioare 14 ani (în 1953 a fost depăşit de Stirling Moss; da, ACEL Stirling Moss). 

Sursa: BMW, Wiki