Aceasta ar putea fi cea mai trăsnită colecţie de modele DeLorean din lume. VIDEO

Toată lumea ştie de singurul model DeLorean făcut vreodată din trilogia „Înapoi în viitor”, dar se pare că „maşina timpului” nu e singurul look pe care îl poate avea modelul americano-irlandez. Iar videoclipul de mai jos e dovada.

Aceasta ar putea fi cea mai trăsnită colecţie de modele DeLorean din lume. VIDEO Aceasta ar putea fi cea mai trăsnită colecţie de modele DeLorean din lume. VIDEO

DeLorean DMC-12 ar fi putut fi o maşină extraordinară, cu caroseria sa din oţel lustruit şi portierele futuriste, însă în cele din urmă a fost un eşec comercial. Din fericire pentru ea, a fost folosită în trilogia „Înapoi în viitor”, unde a jucat rolul unei maşini a timpului pentru Doc şi Marty McFly.

Dăm un pic pe repede-înainte şi aflăm că, pe lângă multele replici făcute de pasionaţi după maşina din film, bătrânul DeLorean poate să fie transformat în mai multe feluri decât credea cineva.

În videoclipul de mai jos, americanul Rich Weissensel îşi prezintă colecţia de DMC-uri şi, sinceri să fim, s-ar putea să fie cea mai trăznită colecţie de DeLorean-uri din lume. Pe lângă copia de maşină a timpului, Weissenel a făcut cu mâna lui un monster truck, o limuzină cu şase portiere, o decapotabilă şi un hovercraft- toate având la bază modelul creat în anii '80 de americanul de origine română John DeLorean. 

VIDEO: