Audi R8 Spyder de la CT Exclusive te va transforma în vedetă

Autor: ProMotor 08 sept. 2014 Tuning auto

Despre Audi R8 Spyder se poate spune că deţine tot ce au mai bun de oferit cei de la Audi. Chiar şi în prezenţa unui pachet dinamic şi stilistic de top, R8 Spyder a devenit un preferat al tunerilor şi al producătorilor de jante personalizate.

Fratele său R8 V10 a devenit şi el un preferat al nostru, după ce l-am testat pe circuitul din Misano. Dar asta e altă poveste. Dacă ne îndreptăm atenţia spre creaţia celor de la CT Exclusive, trebuie menţionat de la pun început un aspect important: kitul de tuning exterior costă nici mai mult nici mai puţin decât 8.900 de euro.

De aceşti bani, cei interesaţi de achiziţionare primesc un spoiler faţă redesenat (4,165 de euro) asortat cu spoilerul spate la fel de agresiv (4,165 de euro) şi cu pragurile laterale (1.785 euro). Ca bonus, cei care optează pentru acest pachet primesc gratis un eleron format din două piese.

Dacă totuşi aceste modificări nu satisfac nevoia de epatare a clienţilor, aceştia pot opta pentru un set de jante MB Design KV1 de 20 de inci, pentru doar 3.400 de euro. Ca o alinare (nu că ar conta prea mult), tunerii spun că toate componentele sunt fabricate în Germania şi îndeplinesc standardul TUV de calitate.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide