Autostrada Soarelui este principalul drum spre litoral, fiind totodată și cea mai rapidă rută între stațiunile de la malul mării și restul țării. Limita de viteză pe acest tip de șosea este cea mai ridicată din România. Dar, conform Codului Rutier 2026, este legal să circului cu 140 km/h pe autostrada Soarelui?
Limita de viteză pe autostrada Soarelui este stabilită atât prin regulile impuse de Codul Rutier, cât și prin indicatoare de limitare a vitezei, instalate de administratorul drumului, CNAIR, pe diverse porțiuni.
Șoferii care nu respectă aceste limite riscă amendă contravențională, dar și suspendarea permisului, în cazurile grave.
Limita maximă de viteză stabilită de Codul Rutier 2026 pentru șoferii care circulă pe autostrada Soarelui (A2) este de 130 km/h.
Pentru autovehiculele din categoriile C, adică vehicule de peste 3,5 tone, D (autobuze/microbuze), limita este mai mică. Aceste vehicule pot circula cu cel mult 110 km/h pe autostradă.
Iar vehiculele a căror viteză maximă constructivă nu poate depăși 50 km/h nu au dreptul să circule pe autostradă.
Șoferii trebuie să țină cont și de limitele de viteză impuse de Compania de Drumuri pe anumite sectoare din A2. De exemplu, în zona podului de la Cernavodă limita maximă este de 100 km/h. De asemenea, în zona stației de taxare de la Feteși limita este redusă progresiv până la 50 km/h.
Cei care nu respectă limitele de viteză riscă să fie sancționați, în funcție de cât de gravă este abaterea.
Amenzile se calculează în funcție de kilometri cu care s-a depășit limita:
Citește și: Telefon sau aparat foto? Acest smartphone le îmbină pe ambele foarte bine, la un preț atractiv.
Legea stabilește, în prezent, amendă contravențională doar dacă un șofer a depășit limita de viteză cu cel puțin 10 km/h.
Astfel, dacă ești înregistrat de radar că ai circulat cu cel mult 9 km/h peste limita impusă, nu vei fi amendat. Aceasta nu poate fi considerată, însă, o toleranță a aparatelor radar. Pentru că, în cazul producerii unui eveniment rutier, se va ține cont de fiecare kilometru în plus. Iar dacă se constată că această diferență a influențat producerea accidentului, șoferul poate fi sancționat.
Dacă ești înregistrat de radar cu 140 km/h, înseamnă că ai depășit limita de viteză cu 10 km/h. Caz în care riști o sancțiune de 2 sau 3 puncte de amendă. Însă, în cazul în care ai această viteză în zona unde limita e de 100 km/h, atunci riști până la 8 puncte de amendă. Iar dacă radarul e amplasat în zona stației de taxare, unde limita e de 50 km/h, riști sancțiunea maximă, 20 puncte de amendă și suspendarea pentru 120 de zile a permisului.