Foto | Compania care produce telefoanele iPhone prezintă un concurent pentru Tesla Model Y. Foxtron Cavira promite o autonomie de 580 km 

Autor: Daniel Simion 02 iun. 2026 Mașini electrice

Foxconn, compania taiwaneză recunoscută pentru liniile de asamblare ale telefoanelor iPhone, vrea să se implice serios în producția de mașini electrice. De aceea, a prezentat modelul Foxtron Cavira. 

Publicația InsideEVs notează că modelul rival pentru Tesla Model Y vine cu o baterie LFP, până la 580 de kilometri autonomie și prețuri mai mici decât rivalul său american. 

Foxtron Cavira, mai mare decât crossover-ul Tesla 

Prin intermediul joint venture-ului său Foxtron, gigantul electronic tocmai a prezentat Cavira, un crossover electric de dimensiuni medii care depășește Tesla Model Ydin perspectiva lungimii ampatamentului, ceea ce ar trebui să se traducă printr-un interior mai spațios pentru pasagerii din spate. 

Vezi AICI cum arată Foxtron Cavira, noul rival al Tesla Model Y. 

La interior, mașina are un ecran tactil central imens, de 15,6 inch, orientat vertical, precum și un instrumentar de bord digital generos în fața volanului. Există, de asemenea, un rând de butoane fizice sub ecranul principal, iar una dintre caracteristicile remarcabile este un sistem de parfumare încorporat cu trei opțiuni. 

Specificațiile noului Foxtron Cavira 

Cu o lungime de aproape 4,7 metri și un ampatament de 2,92 metri, modelul taiwanez este cu 2,8 centimetri mai lung decât cel american. Din punct de vedere al specificațiilor, versiunea de bază Emerge Long-Range Edition este propulsată de un singur motor electric montat în spate, cu 249 de cai putere și o autonomie estimată de 578 de kilometri. De notat este că această cifră este calculată după ciclul chinez CLTC, care este diferit față de cel american EPA, care este diferit față de cel european WLTP. 

Pentru doritorii de performanță, există versiunea Pioneer cu două motoare, care dezvoltă 468 de cai putere, suficient pentru a propulsa SUV-ul de la zero la 100 km/hpe oră în 3,8 secunde, potrivit cifrelor oferite de Foxtron. 

Ambele variante sunt echipate cu un pachet de baterii litiu-fier-fosfat (LFP) de 82,7 kWh, care poate fi încărcat rapid la o putere de până la 175 kW. Potrivit producătorului auto, sunt necesare mai puțin de 30 de minute pentru o reîncărcare de la 10 la 80%. 

Cât costă noul Foxtron Cavira? 

Producătorul auto afirmă că noul său SUV este construit pe o platformă dedicată vehiculelor electrice, care acceptă actualizări de software over-the-air și vine cu o serie de funcții de siguranță integrate, inclusiv un sistem de monitorizare a șoferului, detectarea unghiului mort, sistem de camere cu vedere 360° și alertă pentru traficul transversal din spate. 

Foxtron Cavira pornește de la echivalentul a aproximativ 40.000 de dolari și va fi pus în vânzare mai întâi în Taiwan, urmând ca alte piețe să primească SUV-ul taiwanez. 


Sursa foto: Foxtron



Daniel Simion
Daniel Simion
Daniel Simion a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), la Universitatea din București. Licențiat în Comunicare și Relații Publice, el urmează acum masterul de Jurnalism Tematic pentru a se specializa în domeniul care îl pasionează de tânăr. În 2025, pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide