Dacia Duster a fost votat drept „Cel mai bun SUV de mici dimensiuni” de britanici! Ce i-a impresionat pe experții RAC?

Autor: Daniel Simion 10 sept. 2026 Știri auto
Dacia Duster a fost votat drept

SUV-ul românesc Dacia Duster continuă să atragă aprecieri internaționale, cea mai recentă fiind din partea Clubul Regal al Automobiliștilor (Royal Automobile Club, sau RAC).

După ce jurnaliștii italieni au descris modelul ca „o poveste de succes”, iar cei britanici au spus că este un SUV „pe care îl parchezi cu mândrie în fața casei”, este rândul celebrului club auto britanic să îi înmâneze titlul de „Cel mai bun SUV mic”.

Dacia Duster, un SUV care învinge rivali cu mult mai scumpi

Juriul Royal Automobile Club a evaluat vehiculele în funcție de criteriile care contează cel mai mult în viața de zi cu zi a șoferilor, precum raportul calitate-preț, siguranța, confortul, manevrabilitatea și tehnologia, după cum titrează Dacia într-un comunicat de presă.

Conform organizatorilor, Dacia Duster s-a impus în fața competiției datorită versatilității sale. Lawrence Allan, redactor auto la RAC Drive, spune că SUV-ul românesc „are performanțe bune, o conducere confortabilă, toate dotările de bază incluse în echiparea standard și o capacitate surprinzătoare de a se descurca în teren accidentat, depășind alternative mult (…) mai scumpe”.

Dacia Duster, câștigătoare a multiple premii internaționale

Tot britanicii, de data aceasta fiind vorba despre jurnaliștii Auto Expert, titrează că Dacia Duster a ajuns pe podium într-un clasament ceva mai neobișnuit, dedicat celor care își transportă frecvent câinele cu mașina. SUV-ul românesc ocupă locul al doilea în topul celor mai bune mașini pentru proprietarii de câini.

Clasamentul pentru 2026 ia în calcul spațiul disponibil, accesul în portbagaj, confortul, rezistența materialelor și ușurința cu care interiorul poate fi curățat.

Duster a fost apreciat în special pentru caracterul robust și pentru spațiul generos destinat bagajelor. Britanicii consideră că materialele mai simple folosite la interior pot deveni chiar un avantaj atunci când în mașină călătorește frecvent un animal de companie.

Actuala generație de Dacia Duster a depășit de mult nu numai granițele României, ci și ale Europei. În India, modelul este vândut sub numele de Renault Duster, iar acolo modelul vine cu scaune ventilate, climă pe două zone și hayon electric. Tot în India, modelul mai poartă și numele de Nissan Tekton.

Află AICI mai multe informații despre Nissan Tekton, SUV-ul care are la bază Dacia Duster.


Sursa foto: Dacia UK



Comentarii
Inchide