Rolls-Royce a demarat oficial campania globală de testare pentru Project Nightingale, o colecție exclusivistă Coachbuild limitată la doar 100 de exemplare la nivel mondial.
Prezentat inițial în primăvara acestui an ca o fuziune între libertatea absolută a designului de caroserie la comandă și propulsia electrică de ultimă generație a mărcii, noul model intră acum în ceea ce inginerii britanici numesc cel mai riguros program de validare din istoria companiei, după cum se arată într-un comunicat de presă al britanicilor transmis către ProMotor.ro.
Procesul de testare va însuma nu mai puțin de 350 de săptămâni de muncă cumulată. Prototipurile vor fi supuse unor condiții extreme, menite să replice stilul de viață global și mediile variate în care viitorii proprietari intenționează să își conducă mașinile.
Traseele alese variază de la drumurile sinuoase ale Rivierei Mediteraneene și gerul necruțător de la Cercul Arctic, până la temperaturile toride din deșerturile Peninsulei Arabice.

De asemenea, automobilele vor fi testate la altitudini de până la 2.750 de metri, asigurându-se astfel că performanța, autonomia și confortul rămân la standardele mărcii, indiferent de condițiile geografice sau climatice.
Campania de evaluare on-road a început deja în sudul Europei, o regiune cu rezonanțe istorice puternice pentru constructorul britanic. În urmă cu mai bine de un secol, Rolls-Royce își punea bazele metodelor sale de testare tocmai pe aceste drumuri.
De altfel, numele proiectului este un omagiu adus istoriei. „Nightingale” provine de la „Le Rossignol”, denumirea în limba franceză pentru privighetoare și, totodată, numele vilei construite de Henry Royce pe Riviera Franceză pentru inginerii și proiectanții săi. Testele de anduranță de pe ruta Monte Carlo – Londra de la începutul secolului XX își găsesc acum corespondentul modern în acest program exhaustiv.
Înainte de a ajunge pe șosele, Project Nightingale a parcurs o etapă de dezvoltare statică întinsă pe aproape trei ani. Prototipurile au fost supuse la peste 1.430 de ore de modelare aerodinamică, incluzând simulări digitale complexe și teste ample în tunelul de vânt. Datele obținute în laborator urmează să fie validate la viteze de până la 250 km/h în cadrul unui centru privat de testare.
Acolo, inginerii vor analiza și reduce zgomotul aerodinamic la niveluri aproape imperceptibile, un detaliu esențial pentru un model complet electric de la care se așteaptă o liniște deplină la rulare.

Obsesia pentru detaliu a mers și mai departe. Rolls-Royce a dezvoltat un deflector de vânt complet electric, patentat special pentru acest model, cu scopul de a elimina pătrunderea curenților de aer în sens invers în habitaclu la viteze mari, păstrând în același timp confortul termic atunci când plafonul este coborât.
Plafonul în sine, realizat dintr-un amestec inedit de cașmir, material textil și compozite de înaltă performanță, va fi supus la zece teste distincte la temperaturi de până la 80 de grade Celsius. O altă inovație absolută este denumită „Piano Boot”, un portbagaj inedit cu deschidere laterală pe un braț în consolă.
Vezi AICI imagini cu Rolls-Royce Project Nightingale.
Acest mecanism va fi testat pe parcursul a 15.000 de cicluri de deschidere și închidere pentru a asigura o funcționare ireproșabilă în timp, specifică mărcii de lux.