Producția națională de autoturisme prezintă un nou declin în luna octombrie a acestui an. Potrivit celui mai recent raport al Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), citat de Economica.net, la Craiova au fost asamblate mai multe mașini decât la Mioveni.
Concret, au fost asamblate un total de 42.794 de autoturisme în România în luna octombrie 2026. Comparativ cu luna septembrie a aceluiași an, producția a scăzut cu nu mai puțin de 21,8%. Dincolo de aceste cifre se remarcă situația în care uzina Automobile Dacia se află din perspectiva producției.
La Mioveni, producția a scăzut în a zecea lună a anului cu aproape 35% de la an la an, respectiv 34,79%, de la 31.244 de unități în octombrie 2025 la doar 20.373 de modele în luna octombrie a anului curent.
Concomitent, la uzina Ford Otosan din Craiova au fost asamblate 22.421 de autoturisme în luna octombrie 2026, valoare mai mare decât cea a uzinei de la Mioveni, dar mai mică cu 4,64% decât cea din octombrie 2025.
Atunci când totalul este împărțit pe uzine, la uzina din Mioveni se observă un declin major, cu 17,43%, de la 245.765 în perioada ianuarie – octombrie 2025, la 202.931 unități în primele zece luni din acest an. În același timp, producția uzinei Ford Otosan din Craiova s-a redus cu doar 6,27%, de la 208.190 unități în 2025 la 195.130 unități în 2026.
Conform datelor disponibile, Dacia continuă să conducă topul înmatriculărilor de autoturisme noi în România, cu un total de 22.633 de unități între lunile ianuarie și octombrie 2026. Pe locul doi se află Toyota, cu 12.158 de unități, iar cehii de la Škoda completează podiumul, cu 8.726 de unități. Clasamentul primilor cinci producători înmatriculați în octombrie 2025 este completat de Volkswagen, cu 7.704 unități, și Renault, cu 5.201 unități.
BYD este pe locul 6, cu un total de 4.969 de unități, la mică distanță de locul 5, dar și în fața mărcilor precum Mercedes-Benz (4.426 de unități), Ford (4.363 de unități), Hyundai (4.192 de unități) sau BMW (3.838 de unități).
| Poziție | Producător auto | Unități înmatriculate |
| 1 | Dacia | 22.633 |
| 2 | Toyota | 12.158 |
| 3 | Škoda | 8.726 |
| 4 | Volkswagen | 7.704 |
| 5 | Renault | 5.201 |
| 6 | BYD | 4.969 |
| 7 | Mercedes-Benz | 4.426 |
| 8 | Ford | 4.363 |
| 9 | Hyundai | 4.192 |
| 10 | BMW | 3.838 |
Sursa: ACAROM