Am condus noul Boxster S – Porsche cel Pur

Autor: Andrei Nan 16 mart. 2012 Test in premiera

Discuţia despre maşinile puriste este la fel de amplă şi plină de subiectivism precum cea despre benzină versus diesel. Chiar dacă părerile sunt împărţite pe mai multe clase auto cred că suntem cu toţii de acord că atunci când vorbeşti despre o maşină puristă te gândeşti în primul rând la o maşină foarte controlabilă, puternică, cu design fabulos, preţ scump şi imagine de marcă impresionantă. De cele mai multe ori spunem că o maşină puristă este una care nu alterează cu tehnologia zilelor noastre plăcerea veche şi de şcoală veche a condusului unei maşini. Asta cred că este o preconcepţie greşită, nu ştiu dacă ar trebui să ne pară rău că un roadster al zilelor noastre este mai rapid decât maşinile de curse bazate pe urmaşul său de acum 30 de ani…

Vorbesc despre Boxster, cea mai nouă creaţie Porsche, proaspăt prezentată la Geneva şi proaspăt condusă ieri pe drumurile din sudul Franţei. Creatorii săi o caracterizează ca fiind o creaţie puristă a conceptului de roadster şi dacă ar fi să ne luăm după DEX-ul maşinilor, au dreptate. Boxster are motor central, două locuri şi tracţiune spate. Şi desigur, are în urmă o tradiţie fantastică care practic se confundă cu istoria Porsche.

Primul roadster Porsche a fost lansat în 1938 şi se numea 356. Era foarte uşor şi extrem de rapid pentru vremurile sale. În 1953 a urmat 550 Spyder, primul Porsche de stradă construit cu gândul la competiţii. Cântărea la gol doar 550 de kg şi totuşi nu de aici îi vine numele. 550 era doar numele intern al proiectului, faptul că maşina ajunsese să cântărească tot atât a fost o coincidenţă foarte fericită. În 1957 a fost lansat urmaşul său, 718 RSK şi a bătut toate maşinile cu care concura în competiţii, indiferent de cilindreea acestora – 1.2, 2 sau 3 litri… Între 1961 şi 1964, versiunea 718 W-RS cu al său motor de doi litri în opt cilindri a bătut tot, în toate cursele. La sfârşitul perioadei de viaţă a fost botezat de către mecanici Bunica ca o ironie a faptului că deşi era un model vechi era în continuare neînvins.

Anii au trecut mai apoi şi după 1990 Porsche avea probleme mari. 911 era singurul model din gamă şi acest lucru afecta toată compania. Ideea unui Porsche accesibil, o bază a gamei, un model care să atragă tineri, a luat forma unui concept la Salonul Auto de la Detroit din ianuarie 1993. Cu un nume hibrid format din Boxer şi Roadster, conceptul Boxster s-a transformat în model de serie în 1996, reuşind să atragă spre marcă exact ce se dorea – clienţi tineri care vor un Porsche dar nu îşi permit un 911.

Odată lansat, Boxster a început să crească şi să evolueze. În august 1999 a primit un facelift important, un motor cu cilindree mai mare şi versiunea S. O nouă generaţie a apărut la Paris în 2004 sub indicativul 987. Ea avea în standard 240 CP iar S-ul venea cu 280 CP. Un facelift din 2009 a îmbunătăţit şi mai mult performanţele dar şi calitatea fabricaţiei interiorului şi imaginea exteriorului.
Proaspăt lansat la Geneva, noul Boxster are indicativul 981 şi este o maşină cu totul şi cu totul nouă concepută după motto-ul Porsche – forma urmează funcţia. Explic în pagina următoare…

Pagini: 1 2 3 4

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide