Propulsia unui autoturism prin intermediul aerului comprimat pare o idee ecologică și ieftină. Deși sună a noutate, tramvaie construite pe acest principiu au circulat în Franța, mai precis la Nantes, încă din 1879. Așa că se pune întrebarea: de ce nu pot fi construite mașini alimentate de aer comprimat?
Potrivit unei postări pe Facebook a Autorității Naționale pentru Cercetare din România, astfel de sisteme de propulsie au alimentat locomotive pneumatice timp de decenii în zone unde motoarele cu ardere internă erau excluse din motive de siguranță, precum în mine.
Aerul comprimat nu este un combustibil, este un mediu de stocare a energiei, comparabil ca rol cu un acumulator electric. Densitatea de energie este însă redusă.
Experții apreciază că un rezervor de circa 200 de litri de aer comprimat la câteva sute de bari stochează energia utilă a aproximativ un litru de benzină. Se adaugă și pierderile termice care diminuează randamentul global, de la sursa de energie până la roată, precum comprimarea care încălzește gazul și destinderea care îl răcește.
Aceste limite explică istoria proiectelor industriale. Motor Development International, o companie din Luxemburg, anunța la începutul anilor 2000 producția de serie a vehiculului AirPod, fără ca aceasta să se materializeze.

Performanțele revendicate nu au fost evaluate de un laborator independent. Gigantul auto indian Tata Motors a licențiat tehnologia în 2007 și a abandonat-o înainte de faza de producție.
Fostul grup PSA, actual Stellantis, a prezentat în 2013, împreună cu Bosch, sistemul Hybrid Air, un hibrid hidraulic în care gazul sub presiune funcționa ca acumulator, testat pe prototipuri Peugeot 208 și 2008 și pe conceptul Citroën C4 Cactus Airflow 2L. Producția era anunțată pentru 2016, dar nu a avut loc.

Compania a estimat că sistemul ar fi devenit rentabil doar la volume de ordinul a 500.000 de vehicule pe an, din cauza componentelor specifice necesare, și nu a identificat un partener pentru împărțirea costurilor de dezvoltare.
În România, proiectul Rosmar H din Bârlad propune un sistem pneumatic în care roțile culisează liniar pe un ghidaj, montat pe un prototip experimental. Mecanismul a fost reprodus independent la scară redusă și produce deplasare, iar brevetul asociat descrie o metodă de deblocare a vehiculelor împotmolite sau aflate pe pante accentuate.

Performanțele anunțate public arată accelerații corespunzând unor valori de ordinul a 9 G și viteze maxime de 600 km/h. Deși aceste cifre stârnesc imaginația publicului, prototipul așteaptă încă validarea de către instituții oficiale specializate în testarea vehiculelor.