Aston Martin V12 Zagato câştigă Villa d'Este 2011

Britanicii de la Aston Martin au dat mâna cu italienii de la studioul de design Zagato, iar rezultatul a fost cea mai apreciată maşină din cadrul evenimentului Villa d'Este: Aston Martin V12 Zagato. Iată de ce.

Aston Martin V12 Zagato câştigă Villa d'Este 2011 Aston Martin V12 Zagato câştigă Villa d'Este 2011

Despre Zagato nu mai trebuie să oferim detalii, fiind vorba despre una dintre cele mai cunoscute case de design italiene. Iar acum, împreună cu britanicii de la Aston Martin, a creat un model foarte reuşit şi care a reuşit să devină cea mai importantă maşină din cadrul Villa d'Este 2011.

Conceptul Aston Martin V12 Zagato se doreşte o celebrare a 50 de ani de la naşterea iconicului Aston Martin DB4GT Zagato, având la bază modelul vârf de gamă al producătorului, Aston Martin V12 Vantage. Mai trebuie menţionat că, datorită interesului pe care potenţialii clienţi şi admiratorii l-au arătat la Villa d'Este, oficialii britanici au anunţat chiar că iau serios în considerare oferirea în viitor a unui model de serie.

Maşina păstrează ADN-ul designului Aston Martin nealterat, dar, dacă în cazul modelului de serie vorbim despre un Grand Tourism elegant, cu Aston Martin V12 Zagato lucrurile stau altfel. Italienii au vrut să-i confere maşinii un puternic aer de gentleman-racing-driver, lucrând intens la detalii.

Astfel, partea frontală a maşinii are o grilă modificată ca formă, de mari dimensiuni şi inspirând pur şi simplu forţă brută, subliniată fiind şi de splitterul proeminent din partea inferioară a spoilerului. Capota motorului beneficiază acum de două fante mult mai agresive faţă de modelul de serie, doar farurile rămânând profilate elegant şi modern.

În partea laterală, aripile au fost puternic modificate, având acum imense fante pentru aerisire, iar semnătura "Z" a casei de design este subliniată de o baghetă cromată. Tot în ce priveşte partea laterală, maşina capătă o personalitate distinctă de a coupe-urilor Aston Martin de serie, prin redesenarea plafonului şi a aripilor spate.

Acoperişul coboară mai abrupt, suprafaţa vitrată este diminuată, iar bosajele proeminente ale roţilor spate inspiră pur şi simplu un stil italian. Spatele este chiar mai dramatic decât faţa, maşina având stopuri rotunde (din nou, influenţe italiene) şi un hayon îngust. Piesa de rezistenţă o reprezintă difuzorul proeminent şi cele două evacuări uriaşe, per total spatele inspirând pur şi simplu motorsport.

Caroseria lui Aston Martin V12 Vantage este realizată manual din aluminiu, iar trenul de rulare a fost setat pentru un comportament cât mai sportiv. Motorul este V12-le de pe Aston Martin V12 Vantage, dezvoltând 517 CP şi un cuplu maxim de 570 Nm.

Aston Martin V12 Zagato nu va rămâne doar la stadiul de show-car. Dimpotrivă, oficialii au anunţat deja că modelul va concura în cursa de 24 de ore de la Nurburgring, din 25-26 iunie, iar, pe viitor, este luată în calcul chiar producerea într-o serie limitată a acestui model, preţul estimat fiind de circa 200.000 de lire sterline (aproximativ 230.000 euro).

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.