La Geneva 2012 ne este prezentat Peugeot 208 GTi Concept

Autor: Oraan Mărculescu 06 mart. 2012 Concepte auto

De ce e concept noul Peugeot 208 GTi pentru francezi, nu prea înţelegem, deoarece micul hot-hatch, care va fi prezentat în premieră mondială la Salonul Auto Geneva 2012, pare pregătit pentru a lua cu asalt şoselele virajate ale Europei. Cu siguranţă, modelul de serie va arăta similar în proporţie de 95%, aşa încât avem parte, practic, de un preview al fratelui lui Citroen DS3 Racing.

Peugeot 208 GTi Concept este prezentat in premiera mondiala la Geneva 2012

Peugeot 208 GTi este oferit în versiunea cu 3 uşi, fără modificări substanţiale la nivelul designului general faţă de un 208 normal în 3 uşi. Conceptul din imagini se evidenţiază prin culoare foarte atractivă a caroseriei, prin jantele mai mari, cu un design special, dar şi prin grila care aminteşte de un steag de finish ori prin micul steag francez de sub numărul de înmatriculare.

Interiorul lui Peugeot 208 GTi îşi gratulează şoferul în primul rând printr-un volan cu o formă foarte sportivă, cu partea inferioară teşită şi cu o priză foarte bună. Bordul este acoperit cu tapiţerie Alcantara, iar inserţiile roşiatice completează un tablou plin de nerv. Scaunele sport sunt îmbrăcate în tapiţerie din piele Nappa, iar aluminiul este folosit din plin pentru pedalier sau maneta schimbătorului.

Interiorul lui Peugeot 208 GTi Concept ofera o ambianta sportiva si luxoasa

La nivel tehnic, motorizarea de sub capota lui Peugeot 208 GTi Concept este cea cunoscută de la „fratele” de concern Citroen DS3 Racing: un turbo 1.6 THP, având 200 CP şi un cuplu maxim de 275 Nm, cuplat la o cutie de viteze manuală cu 6 trepte. În plus, 208 GTi are ecartamentul mărit cu 36 mm, în timp ce discurile de frână, cu etriere roşii, au dimensiuni foarte generoase: 302 mm în faţă, respectiv 249 mm în spate.

Oficialii încă nu au anunţat data lansării modelului de serie Peugeot 208 GTi, dar este de aşteptat ca acest lucru să se petreacă în toamnă, la Salonul Auto Paris 2012.

Motorul de sub capota lui Peugeot 208 GTi este cunoscutul turbo de 1,6 litri si 200 CP

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide