Teaser pentru New York 2011: Lexus LF-Gh

Autor: Oraan Mărculescu 06 apr. 2011 Concepte auto

Despre
Lexus GS
americanii au o părere foarte bună, fiind o berlină
premium de clasă mare chiar mai apreciată decât ofertele germane
BMW Seria 5, Mercedes E-Class sau Audi A6. În plus, a fost
prima din această categorie care a venit cu un sistem de propulsie
hibridă (
Lexus
GS450h
).

Actuala generaţie a fost lansată în 2007, iar în Europa nu putem
spune că a făcut furori, faţă de piaţa nord-americană, unde este
printre cele mai căutate maşini din segmentul său. Prin urmare,
la Salonul Auto New York 2011, publicul va avea prilejul să
vadă un fel de preview pentru următoarea generaţie Lexus
GS
, care va apărea în maximum doi ani.

Conceptul japonezilor va avea o denumire în stilul
simplist pe care îl cunoaştem deja, urmând a se numi LF-Gh

– ceea ce ne poate duce uşor în eroare, deoarece modelul supersport
al mărcii se numeşte
Lexus LF-A
. Totuşi, explicaţia este mai simplă, indicativul
provenind de la Lexus Future Grand-Touring Hybrid.

Se pare că Lexus LF-Gh nu are doar rolul de preview pentru noua
generaţie Lexus GS, ci doreşte să ne arate viitoarea
imagine de marcă a modelelor Lexus de acum încolo
. Care se
anunţă destul de puternică, una dintre imaginile teaser ale acestui
conceptând relevând o grilă frontală masivă, care ne face foarte
curioşi să vedem cât mai repede conceptul Lexus LF-Gh.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide