VIDEO: Seat Leon Cup Racer este un preview pentru modelul de curse din WTCC

Cu ocazia Worthersee Tour 2013, cea mai mare adunare a fanilor maşinilor grupului VAG, cei de la Seat le fac o surpriză fanilor mărcii, prezentând un preview al viitoarei maşini din campionatul WTCC: Seat Leon Cup Racer.

VIDEO: Seat Leon Cup Racer este un preview pentru modelul de curse din WTCC VIDEO: Seat Leon Cup Racer este un preview pentru modelul de curse din WTCC

Noul Seat Leon s-a maturizat ca design, dar rămâne în continuare perceput drept ”Golf-ul tineresc”, având un stil mai dinamic. Iar recenta versiune în trei uşi Leon SC tatonează domeniul coupe-urilor hatch.

Totuşi, modelul care va alerga în campionatul WTCC va fi bazat pe varianta în 5 uşi, iar un preview al noii maşini de curse ne este prezentat sub forma unui concept foarte agresiv chiar la Worthersee 2013: Seat Leon Cup Racer.

Maşina arată desprinsă parcă din jocurile NFS, fiind puternic transformată pentru pistă. Toate componentele caroseriei au fost concepute pentru a asigura o aerodinamică de top şi o răcire cât mai eficientă. Inginerii afirmă că optimizările au ca rezultat o creştere a manevrabilităţii şi stabilităţii în viraje, făcând maşina mult mai competitivă.

Sub capotă, Seat Leon Cup Racer are un TSI de 2,0 litri, a cărui putere maximă ajunge până la 330 CP, în timp ce cuplul motor maxim este de 350 Nm. Puterea este transmisă roţilor faţă printr-o cutie automată cu dublu ambreiaj DSG, 6 rapoarte, iar diferenţialul blocabil este controlat electronic.

Maşina de curse va fi disponibilă pentru echipele interesate la un preţ de bază de 70.000 de euro, dar inginerii pregătesc şi o versiune pentru cursele de anduranţă, care va pleca de la 95.000 de euro şi va avea un pachet tehnic superior.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.