Dacia SUV vs. concurenţa

Autor: Oraan Mărculescu 27 feb. 2008 Dosar & Analize

Analiza vânzărilor de SUV-uri în 2007 la noi în ţară arăta o evoluţie explozivă a acestui domeniu în primele 10 luni, tendinţă care a continuat până la sfârşitul lui 2007.

Astfel, faţă de 2006, la finalul lui 2007 s-a înregistrat o dublare a vânzărilor de maşini din domeniul SUV şi crossover, de la aproape 11.000 unităţi la aproximativ 20.000 (la care se pot adăuga şi cele 2.700 de pick-up-uri de teren). Cu alte cuvinte, fenomenul SUV capătă, şi în România, dimensiuni apreciabile, deci apariţia lui Dacia SUV este un pas normal pentru marca naţională, nicidecum unul riscant.

Dacia SUV vs. concurenţa Podiumul vânzărilor de SUV-uri în 2007 este dominat de Hyundai, cu cele două modele Tucson şi Santa Fe, coreenii fiind urmaţi, destul de surprinzător, de VW Touareg, un model al cărui preţ de bază face aproape cât preţurile de bază ale primelor două clasate, luate la un loc. Şi mai surprinzător este că, în Top 10, nu mai puţin de trei mărci au câte două modele: Hyundai (Tucson şi Santa Fe), Toyota (RAV 4 şi Land Cruiser) şi BMW (X3 şi X5 – modelul mai mare având vânzări aproape duble faţă de fratele mai mic!).

Cu alte cuvinte, nu putem trage o concluzie clară referitor la dinamica vânzărilor din acest domeniu, preţul nefiind factorul cel mai important, iar situaţia incertă a taxei auto introduce şi mai multe necunoscute în ecuaţie.

Dacia SUV vs. concurenţa De fapt, cele mai multe modele din Top 10 au preţurile de bază în intervalul 20.000-25.000 euro, fără taxe şi TVA. Deci majoritatea SUV-urilor cumpărate în 2007 "cu banul jos" (incluzând taxele şi TVA-ul) au depăşit lejer 25.000 euro în practică. Câteva exemple:

  • Hyundai Santa Fe are un preţ de bază de 21.990 euro (26.168 euro cu TVA), valabil pentru versiunea standard, cu motorizare diesel şi cu tracţiune doar faţă; însă versiunea diesel cu tracţiune integrală (care s-a vândut cel mai mult) are un preţ de pornire de 26.500 euro (31.535 euro cu TVA)
  • VW Touareg porneşte de la 32.337 euro (fără taxe), pentru versiunea 2,5 TDI; dar cea mai vândută motorizare a fost 3,0 TDI, al cărei preţ porneşe de la 36.500 euro (fără taxe) – în plus, VW Touareg are şi o lungă listă de opţionale, care, în general, mai ridică preţul final cu nişte mii sau chiar zeci de mii de euro
  • Toyota RAV 4 s-a vândut în proporţie aproape egală cu motorizarea pe benzină şi cu cea diesel; numai că dieselul este mai scump cu aproximativ 3.000 euro (fără TVA), deci, făcând o medie, preţul final depăşeşte 25.000 euro
  • Dacia SUV vs. concurenţanoul Mitsubishi Outlander (care s-a vândut în 2007 aproape de 10 ori mai bine decât prima generaţie în 2006) avea un preţ de pornire de peste 22.000 euro fără taxe, deci peste 25.000 cu taxe şi TVA; însă acest lucru era valabil pentru motorizarea 2,0 TDI, de provenineţă VW, înlocuită între timp cu un common-rail de 2,2 litri, de provenienţă PSA, preţul de bază al acestei variante pornind de la 28.800 euro fără taxe

Dacia SUV vs. concurenţa În cazul lui Hyundai Tucson, liderul acestui top, vânzările versiunii de bază pe benzină sunt sensibil mai mari decât cele ale versiunii diesel, iar cea mai ieftină versiune costă 14.990 euro (17.838 euro cu TVA), deci sub 20.000 euro. Numai că, în acest caz, vorbim de versiunea cu echipare de bază şi tracţiune doar pe puntea faţă – pentru 4×4 preţul minim porneşte de la 17.990 euro (21.408 euro cu TVA) pentru benzină şi de la 21.200 euro (25.228 euo cu TVA) pentru diesel. Din totalul vânzărilor acestui model în 2007, 1.755 bucăţi au fost pe bezină şi 1.504 diesel, deci preţurile medii, în realitate, au depăşit clar 20.000 euro cu TVA.

Dacia SUV vs. concurenţa Coborând în topul vânzărilor, printre modelele cu aptitudini de căţărător din categoria SUV sau crossover găsim alte câteva modele ieftine, pe care le putem considera principalii concurenţi ai viitoarei Dacia SUV:

  • Nissan Qashqai (preţ de pornire 15.874 euro – 18.890 euro cu TVA, vânzări de 403 unităţi în 2007)
  • chinezul Great Wall Hover CUV (preţ de pornire 12.990 euro fără taxe şi TVA, vânzări de 293 unităţi în 2007)
  • KIA Sportage (preţ de pornire 15.500 euro – 18.445 euro cu TVA, vânzări de 247 unităţi în 2007)
  • Suzuki SX4 (preţ de pornire 10.542 euro – 12.545 euro cu TVA, vânzări de 157 unităţi în 2007)
  • Renault Kangoo 4×4 (preţ de pornire 15.100 euro – 17.969 euro cu TVA, vânzări de 109 unităţi în 2007)

Cu excepţia lui Renault Kangoo 4×4, preţurile de bază ale celorlalte patru modele sunt valabile pentru versiunile cu tracţiune faţă, transmisia integrală ducând preţul de pornire (cu TVA) la peste 15.000 euro.

Dacia SUV vs. concurenţa Deci, cel puţin prin prisma vânzărilor de până acum a modelelor din categoria SUV şi crossover în România, viitorul model Dacia SUV nu va avea concurenţi prea importanţi, în afara lui Hyundai Tucson şi, eventual, Nissan Qashqai. Urmând exemplul modelelor de mai sus, este de aşteptat ca un preţ foarte mic, de 11.000-12.000 euro să fie valabil pentru motorizarea cea mai mică şi transmisia faţă, urmând ca transmisia integrală să ridice costul lui Dacia SUV în zona 15.000-16.000 euro (preţ la care Hyundai Tucson, de exemplu, oferă doar transmisie faţă).

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide