Noi zicem că sunt dotări noi, dar sunt mai vechi de 1902

Autor: Alexandru Banu 07 feb. 2017 Dosar & Analize

Unii dintre noi încă visează la cutii automate, dar ele sunt de prea mult timp pe piaţă. Şi nu e singura dotare “avangardistă” pe care o luăm de nouă. Autoguide a făcut un top 12 al lucrurilor despre care credem că sunt tehnologii recente, însă fac deja suta de ani.

 

12. Zonele de deformare la accident. Nu au apărut o dată cu Euro NCAP-ul, ci în 1951, când Mercedes a şi câştigat un patent pentru ele.

11. Cutia automată. Nici în anii 70, nici în anii 60 nu a apărut. Atunci era deja ceva normal pentru americani. General Motors a fost prima care a scos o cutie hidramată, pe care a pus-o pe maşinile Oldsmobile şi Cadillac.

10. Oglinzile retrovizoare centrale care se comută automat la faza lungă care vine din spate. Chrysler le-a avut prima şi se numeau Mirrormatic.

9.   Reglajele volanului pe înălţime şi adâncime. Tot americanii au fost primii şi au început cu această opţiune pe Cadillac, în 1965.

8.   Plafoanele retractabile automat pentru decapotabile. Peugeot 402 Eclipse Decapotable a fost primul model cu un hardtop electric.

7.   Crusie-control sau pilot automat. Funcţia asta exista încă din 1958, pe maşinile Chrysler.

6.   CVT – Transmisie cu variaţie continuă – sau aşa-zisele cutii automate cu o infinitate de rapoarte. Sunt cunoscute pentru schimbul de viteze lin şi au apărut în anii 1900.

5.   Butoane ca-n F1 pentru schimbul treptelor de pe volan. Ford a fost printre primele mărci care în 1958 a avut aşa ceva pe maşini.

4.   Fază automată cu stingere automată. În 1952, Oldsmobile şi Cadiilac aveau pe amşini acest sistem care odată activat, se dezactiva automat când simţea luminile farurilor pe contrasens.

3.   Suspensii reglabile electronic. Citroen DS a fost prima maşină cu această dotare, în 1955. Şoferul putea să regleze înălţimea maşinii.

2.   Acum 117 ani, Ferdinand Porsche şi un prieten au construit Lohner – Porsche, prima maşină hibridă. Avea câte un motor în fiecare roată, baterii şi două motoare cu benzină.

1.   Climă sau climatronic sau aer condiţionat automat. Puteţi să-i spuneţi cum vreţi, are acelaşi rol, iar General Motors a pus prima oară sistemul pe Cadillac, Oldsmobile şi Buick. 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide