Studiu J.D. Power 2010 în Germania – Dacia surprinde

Autor: Andrei Cosmin Iordache acum 9 ani Dosar & Analize

Top 10 Marci J.D. Power, studiul anual al satisfacţiei
făcut în Germania a adus un rezultat absolut surprinzător pentru
Dacia, marca românească ocupând poziţia a doua la egalitate cu BMW,
în creştere cu 11 poziţii faţă de anul precedent. Dacia
Logan, de asemenea, a devansat modele precum Mercedes C Class, BMW
Seria 7 sau Volkswagen Golf.
Mercedes este însă cea mai
satisfăcătoare marcă adunând un punctaj de 83,8%, nu la o distanţă
prea mare de marca românească. Este însă primul an când Mercedes
reuşeşte să devanseze la general mărcile japoneze care s-au
remarcat drept cele mai satisfăcătoare în precedentele studii.

Înainte de a da
naştere polemicilor, trebuie să vedem exact ce înseamnă acest
rezultat. Fiind un indice al satisfacţiei, acesta nu relevă
neapărat cele mai bune maşini sau mărci, ci surprinde raportul
dintre aşteptări şi experienţa concretă, astfel explicându-se cum
un automobil low cost se plasează în faţa limuzinelor de
lux.

Cele mai bune modele pe claseTotuşi. acest studiu se face
după nişte criterii concrete în punctajul, care poate fi maxim
100%, se iau în calcul atractivitatea maşinii – 32%,
calitatea şi fiabilitate – 26%, costurile de întreţinere – 22 % şi
cele cu reparaţiile – 20%
. La sondaj au participat peste
16.300 de respondenţi, dar punctajele se iau în calcul dacă sunt
cel puţin 50 de răspunsuri valide pentru modele şi minim 100 pentru
mărci. Şoferii trebuie să posede un automobil de minim 2 ani şi să
îl fi condus peste 34.000 kilometri pentru a fi eligibili de a
participa la acest studiu. Luând în calcul aceşti factori, luaţi
singuri în considerare relativitatea punctajelor finale.

Cel mai
satisfăcător automobil este BMW X5 cu un punctaj de
89,6%
, iar al dolea
este Mercedes CLK cu 88,2%, topul fiind încheiat de Hyundai Santa
Fe. Ce este foarte interesant este faptul că în afara automobilelor
sportive şi de lux, japonezele domină topurile şi chiar în cel pe
mărci sunt o marcă românească, una suedeză, 3 nemţeşti şi 5
japoneze, nemţii fiind mai mulţumiţi de produsele nipone decât de
cele autohtone.

VEZI AICI TOPUL
COMPLET PE MODELE



Comentarii
VIDEO | Moment ŞOCANT în direct la TV. Camerele au surprins totul:
VIDEO | Moment ŞOCANT în direct la TV. Camerele au surprins totul: "M-ai violat, m-ai făcut de ruşine!"
FOTO HOT. Cum arată corpul Andreei Bălan, la 35 de ani, după două sarcini! În trecut poza goală complet în Playboy, acum s-a lăsat fotografiată aşa
FOTO HOT. Cum arată corpul Andreei Bălan, la 35 de ani, după două sarcini! În trecut poza goală complet în Playboy, ...
Mașini de fițe, scoase la licitație în Brașov! Câți lei costă un Audi A4
Mașini de fițe, scoase la licitație în Brașov! Câți lei costă un Audi A4
„Şefule, de ieri vreau să dau de tine. Să ştii că ai de la mine...” / Discuţie incredibilă între şeful de post şi mama unor răpitori
„Şefule, de ieri vreau să dau de tine. Să ştii că ai de la mine...” / Discuţie incredibilă între şeful de post ...
Cristi Borcea lovește din nou: 'O iubește ca un nebun și va mai avea copii'
Cristi Borcea lovește din nou: 'O iubește ca un nebun și va mai avea copii'
Locatarii unui bloc au simţit miros, iar când au ieşit la balcon au rămas perplecşi. Este ULUITOR ce făcea un vecin, în spate | FOTO
Locatarii unui bloc au simţit miros, iar când au ieşit la balcon au rămas perplecşi. Este ULUITOR ce făcea un vecin, ...
O vezi zilnic la TV, dar habar nu aveai ce ascunde vedeta de la noi pe sub haine! Imaginile momentului FOTO HOT
O vezi zilnic la TV, dar habar nu aveai ce ascunde vedeta de la noi pe sub haine! Imaginile momentului FOTO HOT
''Păpuşa'' care revoluţionează industria sexului. E CAPABILĂ DE ORICE - video
''Păpuşa'' care revoluţionează industria sexului. E CAPABILĂ DE ORICE - video
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide propria ta...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide ...
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui şofer s-a viralizat [VIDEO]
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui ...
Lovitura dura pentru unul dintre membrii familiei regale britanice! Urmau sa faca nunta, dar au amanat TOT. Scandalurile si-au spus cuvantul
Lovitura dura pentru unul dintre membrii familiei regale britanice! Urmau sa faca nunta, dar au amanat TOT. Scandalurile ...
Atac armat la un spital din Cehia! Şase persoane au murit pe loc!
Atac armat la un spital din Cehia! Şase persoane au murit pe loc!
Inchide