Foto | Mercedes prezintă noul AMG CLA electric. Până la 680 de cai putere din trei motoare și autonomie de 670 km pentru rivalul lui Hyundai Ioniq 6 N

Autor: Promotor 09 iul. 2026 Mașini electrice

Mercedes-Benz lansează versiunea de performanță a modelului CLA, distins cu premiul „Mașina Anului 2026” în Europa. Deși se află la baza gamei de modele din seria AMG, performanțele noului CLA 45 4MATIC+ nu sunt deloc de bază.

După cum se arată într-un comunicat de presă, modelul dispune de trei motoare electrice cu flux axial, iar sistemul dezvoltă o putere maximă de 680 de cai putere și un cuplu al sistemului impresionant, de 1.760 Nm, triplu față de vechiul AMG CLA 45 cu motor pe benzină.

Totuși, puterea continuă furnizată de cele trei motoare electrice este de 612 cai putere, o cifră în continuare impresionantă și cu aproape 200 de cai putere mai mult decât vechea generație de CLA 45.

Motoarele au debutat inițial pe modelul electric de vârf al Mercedes-AMG

Producătorul spune că cele trei motoare, două pe puntea spate și unul pe puntea față, au debutat inițial pe Mercedes-AMG GT Coupé cu patru uși. Prin prezența celor trei motoare, este asigurat un sistem de tracțiune integrală, dar performanța în linie dreaptă și aderența nu sunt de ajuns pentru a convinge puriștii care doresc sunetul unui motor termic.

Așa că Mercedes-AMG a implementat AMGFORCE S+, adică simularea treptelor de viteză și a zgomotului unui motor termic în patru cilindri prin intermediul unor sunete redate în difuzoarele sistemului audio. De asemenea, și scaunele vibrează, pentru a oferi senzația unui motor termic.

Mercedes-AMG CLA 45 4MATIC+
Sursa foto: Mercedes-Benz

Pe lângă acest mod, șoferii mai pot alege dintre alte șase moduri de condus, printre care Comfort, Race, Eco sau Individual. Cel din urmă dă libertate șoferului să își configureze sistemele de asistență după placul său. Dar acestea nu sunt toate opțiunile de setare: platforma software proprie a Mercedes, MB.OS, oferă și mai multă plăcere la volanul noului CLA 45 prin simpla apăsare a unui buton.

Comanda de pe partea stângă a volanului (buton rotativ circular) vă permite, printre altele, să reglați individual curba de răspuns a pedalei de accelerație și setările ESP în diferite trepte, indiferent de programul de conducere selectat.

Mercedes-AMG CLA 45 4MATIC+
Sursa foto: Mercedes-Benz

Mercedes-AMG CLA, primul din clasa sa care vine cu aerodinamică activă

O premieră în această clasă este reprezentată de spoilerul spate activ atât pentru modelul sedan, cât și pentru Shooting Brake. Acesta optimizează echilibrul aerodinamic și rămâne dezactivat până la 145 km/h în modurile Eco, Comfort și Sport. În modurile de conducere AMGFORCE S+ și RACE, spoilerele sunt activate imediat.

Mercedes-AMG CLA 45 4MATIC+
Sursa foto: Mercedes-Benz

La interior, modelul vine cu numeroase caractere sportive. Spre exemplu, scaunele din față oferă un sprijin lateral ferm, pedalele sunt realizate din oțel inoxidabil iar diverse elemente de la interior fie sunt din carbon, fie au inscripția AMG pe ele.

Momentan, Mercedes nu a anunțat prețurile pentru noul AMG CLA 45 4MATIC+, dar Autocar se așteaptă la un preț de pornire de 70.000 de lire sterline.


Sursa foto: Mercedes-Benz



Comentarii
Inchide