Rabla Plus 2020: Câte vouchere pentru mașini electrice au fost solicitate

Autor: George Cristea 22 iun. 2020 Știri auto

Programul Rabla Plus 2020 a demarat pe data de 25 martie și s-a dovedit un succes pentru stimularea cumpărării de mașini electrice nepoluante. Iată câte vouchere pentru mașini electrice au fost solicitate în cele aproape trei luni de la startul programului.

Intră în Galeria FOTO

Dacă vrei să îţi cumperi o maşină electrică nouă, statul pune la bătaie un stimulent de 10.000 de euro pentru face mai accesibil prețul deloc neglijabil al unui model electric. De asemenea, poţi primi o primă de 4.000 de euro pentru un automobil hibrid cu încărcare la priză. Pentru asta, însă, pune și condiții. Pentru început, nu trebuie să înstrăinezi maşina cel puţin un an, pentru ca autorităţile să fie sigure că aceasta va rămâne în ţară.

Rabla Plus 2020: Câte vouchere pentru mașini electrice mai sunt disponibile?

În mai puţin de trei luni de la startul programului Rabla Plus, românii au solicitat 1.225 de tichete pentru maşini electrice, dintr-un total de 3.000, potrivit anunţului făcut de Costel Alexe,
ministrul Mediului, într-un comunicat de presă. Anul trecut, au fost rezervate 1.000 de maşini în cadrul acestui program. În Programul Rabla Clasic, românii au făcut rezervări pentru aproape 20.000 de maşini, faţă de peste 30.000 anul trecut.

Anul acesta, Ministerul Mediului a pus la dispoziţia ta şi a firmelor din România cel mai mare buget din istoria programului Rabla PLUS: 140 de milioane de lei, cu circa 45 de milioane mai mult
decât în 2019. Bugetul permite punerea pe şoselele României a până la 3.000 de maşini electrice şi hibride cu încărcare la priză, cât s-a pus, în total, în toate cele patru ediţii ale programului Rabla Plus din anii anteriori.

Parcul auto din România însumează 8,2 milioane de autovehicule, indicând o creştere de 7,4% comparativ cu anul precedent. Cu toate acestea, multe dintre maşinile intrate recent în ţară sunt second-hand, ceea ce nu ajută cifra medie de vârstă a autoturismelor din România: 75% dintre maşinile înmatriculate în România sunt mai vechi de 10 ani, iar vârsta medie a parcului auto este, în
cazul României, de 16,3 ani.

„Rabla Plus se dovedeşte a fi un program de succes, în ciuda problemelor din industria auto, generate de pandemie. Este primul an din istoria celor două programe Rabla Clasic şi Rabla Plus când cel din urmă are rezultate mai bune decât primul, raportat la numărul total de maşini disponibile prin ambele programe”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Programul Rabla Plus a luat startul anul acesta pe data de 25 martie, la o săptămână după ce programul Rabla Clasic dăduse semnalul de cumpărare a unor mașini noi cu ajutoare de la stat. Intrarea României în starea de urgență a făcut ca apetitul românilor pentru cumpărarea de mașini noi să scadă considerabil, dar acest lucru nu s-a întâmplat și în cazul cumpărătorilor de mașini electrice.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide