Jetour este cel mai nou brand chinezesc care să își facă apariția pe piața din România. În cadrul evenimentului de lansare la care ProMotor.ro a participat, au fost prezentate cele patru modele cu care Jetour va intra pe piața locală.
Brandul este prezent în peste 100 de țări și regiuni și, conform datelor transmise de Jetour valabile la finalul lunii august 2026, a depășit 2,5 milioane de automobile vândute la nivel global.
Odată cu lansarea din seara zilei de 10 septembrie 2026, România este a doua țară din Uniunea Europeană, după Polonia, în care Jetour va fi prezent, iar modelele vor fi aduse de importatorul polonez Asian Automotive Distribution Center (AADC).

Brandul Jetour a fost lansat în 2018 sub filozofia Travel+. Compania susține că această strategie a pornit de la ideea că „un automobil trebuie să răspundă nu doar nevoilor cotidiene de mobilitate, ci și modului în care oamenii călătoresc, își petrec timpul liber și descoperă noi destinații”.
Brandul s-a extins în peste 100 de țări și regiuni, dezvoltând o rețea globală de peste 2.000 de puncte de vânzare și service. Până la finalul lunii iunie 2026, vânzările globale cumulate Jetour ajunseseră la 2.408.762 de unități, iar seria T2 depășise 530.000 de unități vândute.
În România, Jetour a venit doar cu SUV-uri, și este de înțeles dacă urmărim cele mai recente date privind înmatriculările de autoturisme de la noi. Numai în luna august 2026 au fost înmatriculate 9.552 de autoturisme noi, iar luna iulie 2026 a fost una în care mai mult de unul din două modele înmatriculate au fost SUV-uri.
În continuare, ProMotor.ro vă prezintă detaliile și prețurile modelelor Jetour lansate în România. Important de menționat este faptul că, în cazul tuturor modelelor Jetour de pe piața locală, există un singur nivel de echipare, clienții având opțiunea de a alege motorizarea dorită și culoarea preferată.

Jetour X50 reprezintă propunerea compactă și orientată către utilizarea urbană a gamei. Cu o lungime de aproximativ 4,4 metri și cinci locuri, modelul oferă portbagaj de aproape 400 de litri. Modelul va fi disponibil cu două variații de putere și transmisie ale aceluiași motor turbo pe benzină de 1,5 litri:
Am spus că modelul „va fi disponibil” deoarece acesta va putea fi achiziționat în următoarele luni ale toamnei 2026.
Printre echipamentele disponibile se numără sistemul multimedia cu două ecrane de 10,25 inch, conectivitate wireless Android Auto și Apple CarPlay și camera panoramică 3D la 360°.

Următorul model din gamă este Jetour Dashing. Producătorul susține că acest SUV cu o siluetă de tip fastback pune un accent „puternic” pe tehnologie și confort, fiind disponibil cu scaune încălzite și ventilate, sistem de climatizare, Apple CarPlay și Android Auto și o suită de sisteme de asistență pentru șofer.
Modelul este disponibil în următoarele configurații:
Prețurile pentru modelul Jetour Dashing arată în felul următor:

Jetour X70 Plus este orientat către familii și către cei pentru care spațiul și confortul sunt prioritare. SUV-ul oferă un interior generos, iar confortul este susținut de scaunul șoferului cu reglaj electric în șase direcții, scaunul pasagerului cu reglaj în patru direcții și climatizare automată pe două zone. Operarea acesteia este similară cu modelele Range Rover.
FOTO
Modelul oferă, de asemenea, peste zece sisteme avansate de asistență pentru șofer și șase airbaguri pe toate nivelurile de echipare. Modelul este disponibil cu aceleași două motoare, de 1,5 sau 1,6 litri, ca și modelul Dashing, deci și cu aceleași cifre de putere.. Prețurile pentru Jetour X70 Plus arată astfel:

Jetour T2 este nu numai modelul cu cea mai pronunțată orientare către aventură și deplasarea în afara asfaltului, dar și vedeta serii, după cum a fost descris de către speakeri. Modelul axat pe off-road dispune de o caroserie ranforsată și de elemente constructive concepute pentru utilizarea în condiții dificile.
De asemenea, Jetour T2 dispune și de sistemul de tracțiune integrală XWD care vine cu șase moduri de condus, inclusiv unul inteligent care este capabil să gestioneze automat tranziția de la 2WD la 4WD. Modelul este totodată unul dintre principalii vectori ai creșterii internaționale JETOUR, seria T2 depășind 570.000 de unități vândute la nivel global până la finalul lunii august 2026.
Jetour T2 este disponibil cu un singur motor și o singură transmisie, respectiv o unitate de 2 litri turbo, de 245 de cai putere și 375 Nm cuplu motor maxim, cuplat la o transmisie automată cu 7 rapoarte și dublu ambreiaj. Prețul de listă pentru Jetour T2 este de 41.900 de euro, iar cel promoțional este de 39.900 de euro.
Conform Jetour, o componentă importantă a strategiei pentru România a brandului este dezvoltarea infrastructurii locale de vânzare și post-vânzare. La momentul lansării, brandul va fi reprezentat printr-o rețea autorizată de 10 dealeri la nivel național: 2 în București și câte unul în Brașov, Iași, Timișoara, Constanța, Oradea, Târgu Mureș, Buzău și Craiova.
Clienții vor avea acces la tehnicieni instruiți conform standardelor producătorului, piese de schimb originale furnizate prin infrastructura logistică europeană și echipamente dedicate de diagnosticare. Toate automobilele Jetour comercializate în România vor beneficia de o garanție de 7 ani sau 150.000 de kilometri.