Mercedes-Benz S-Class Pullman – primele imagini „scăpate” pe internet

Autor: Tudor Rus 04 aug. 2014 Știri auto

În 1963, Mercedes-Benz lansa luxosul model 600 (cunoscut intern ca W100), disponibil şi în versiunea cu ampatament mărit, pe care germanii au botezat-o Pullman. Ulterior, denumirea de Pullman a fost dată şi modelelor S-Class cu ampatament mult mai alungit, ceea ce mulţi numesc astăzi „limuzine”, care deservesc oficialităţi, preşedinţi sau după caz, dictatori sau lorzi ai drogurilor.

Nici n-am apucat bine să vă povestim cât de rezistent este un S-Class blindat că internetul i-a făcut loc versiunii S-Class Pullman, ilustrată printr-un set de imagini care şi-au croit cu hotărâre drum prin mai toate publicaţiile online.

Conform unor informaţii neoficiale, S-Class Pullman va măsura aproximativ 6,4 metri lungime iar divizia Brabus se va ocupa atent de dezvoltarea modelului în configuraţia 2+2+2 (cu două locuri în faţă, separate de cele patru locuri din spate, poziţionate faţă în faţă, două câte două).

Există zvonuri şi despre o versiune blindată care urmează să cântărească în jur de 5,3 tone, cotată la un preţ pe măsură: 1,27 milioane de dolari. Deloc mult spunem noi, pentru o maşină care promite să reziste unui atac susţinut cu grenade şi diverse tipuri de muniţie.

Imaginile pe care urmează să le vedeţi în galeria foto datează din luna februarie 2013, perioadă în care au fost înregistrate în cadrul Biroului de Patente şi Mărci din Statele Unite ale Americii.

Sursa: telegraf.nl

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide