Opel Meriva facelift, informaţii şi imagini oficiale. UPDATE

Autor: Oraan Mărculescu 20 ian. 2014 Prezentări

Opel Meriva facelift a debutat la Salonul Auto de la Bruxelles, după ce în octombrie 2013 constructorul din Russelsheim publica primele imagini şi informaţii oficiale cu monovolumul compact. 

Monovolumul Opel cu uşi „suicide” a primit un facelift discret din partea celor de la General Motors, o mini-împrospătare faţă de versiunea Meriva care a debutat în 2010.

Frumuseţea stă în detalii iar micile retuşuri ţin cont de asta.

În ceea ce priveşte aspectul, Opel Meriva facelift a primit o parte frontală uşor modificată, care aminteşte acum de proaspăt lansatul Opel Insignia facelift. Grila frontală a fost lăţită şi a primit elemente decorative cromate, în vreme ce farurile au primit lumini de zi cu LEDuri. Aceeaşi tehnologie a fost aplicată şi în cazul stopurilor, iar acum clienţii pot opta pentru jante redesenate, de 17 şi 18 inci.

La interior, Opel Meriva facelift primeşte sistemul de infotainment IntelliLink, cu ecran tactil de 7 inci, secondat de consola centrală FlexRail şi un volan încălzit.

În pas cu tehnologia: şi arătoasă şi deşteaptă.

Din punct de vedere tehnic, noutatea principală adusă de Opel Meriva facelift o reprezintă propulsorul diesel 1.6 CDTI, introdus iniţial pe modelul Zafira Tourer. Cu o putere de 134 CP şi un cuplu maxim de 320 Nm, motorul promite un consum teoretic de 4,4 l/100 km.

Nou-nouţ, gata să fie pus la treabă!

Opel Meriva facelift este deja disponibil pentru comandă, iar în Germania preţurile pleacă de la 15.990 de euro.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide