FAB Design modifică decapotabila McLaren MP4-12C Spider

Autor: Iulian Dnistran 30 ian. 2013 Tuning auto

Elveţienii de la FAB Design au creat un pachet estetic pentru decapotabila britanică McLaren MP4-12C Spider, pe care l-au denumit Terso. Bine, de fapt, este vorba despre acelaşi kit pe care ei îl oferă pentru varianta coupe a lui MP4-12C, doar că l-au modificat uşor pentru a putea fi montat şi pe Spider.

Kitul aerodinamic vine cu bare de protecţie faţă-spate redesenate, praguri laterale noi, guri de aerisire laterale redesenate, un nou difuzor de aer în partea din spate şi un eleron care se montează lângă eleronul standard al maşinii. Adică are două eleroane, da.

Jantele oferite de FAB Design au dimensiunea de 20 de inci şi vin îmbrăcate în anvelope Dunlop SP SportMAXX.

La interior, elveţienii pot face aproape orice le cere clientul cu materiale ca alcantara, piele naturală, fibră de carbon sau aluminiu.

Cât despre partea tehnică, FAB oferă un sistem de evacuare personalizat, care creşte puterea maşinii la 680 CP şi cuplul la 715 Nm, valori care se traduc într-un sprint de la zero până la 100 km/h în 3 secunde şi o viteză maximă de 343 km/h.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide