MTM modifică nava amiral Audi S8

Autor: Iulian Dnistran 18 sept. 2013 Tuning auto

Audi A8 a primit un facelift, dar cei de la MTM au pregătit un kit de tuning pentru cei care preferă varianta dinainte de restilizare a limuzinei sportive Audi S8.

MTM oferă un sistem de evacuare din oţel inoxidabil, un sistem de frânare de înaltă performanţă, jante de 21 de inci şi un sistem de suspensie pneumatică F-Cantronic.

Sub capotă, V8-ul de 4,0 litri al limuzinei germane are parte de o creştere a puterii de 130 CP, de la 520 CP la 650 CP, în vreme ce cuplul maxim a crescut de la 650 Nm la 800 Nm. Toate acestea se traduc într-o acceleraţie de la zero până la 100 km/h în 4,0 secunde (cu 0,2 secunde mai rapid decât un S8 standard) şi într-o viteză maximă limitată electronic la 293 km/h.

Preţul? Aproape 155.000 de euro. Mult, puţin? Voi decideţi. Însă nu uitaţi, un S8 standard începe de la 120.000 de euro.


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide