Oameni şi maşini: Subaru Impreza STI cu două feţe

Autor: Tudor Rus 07 feb. 2013 Tuning auto

Nu există pasionat auto care să nu fi auzit de Subaru Impreza STI. Plus că imaginea pe care o ai la auzul celor trei cuvinte se conturează la fel de rapid cum fuge un asemenea model pe macadam sau pe asfalt, în cadrul competiţiilor de raliuri: gardă mare la sol, roll-cage, anvelope cu ţinte şi denumirile sponsorilor colantate pe caroserie.

Si la capitolul tuning Impreza STI este o preferată a pasionaţilor, iar cei de la Stance Works au surprins exact asta. Doar că în cazul de faţă, tematica este Dr. Jeckyll and Mr. Hyde.

Uitaţi de garda la sol şi manevrabilitatea sportivă, suspensia pneumatică pe care Adam a instalat-o pe maşina sa duce imediat caroseria la nivelul solului şi face ca roţile să atingă interiorul aripilor laterale. Latura sportivă bifată, latura pentru defilat la spectacole bifată.

Şi ce contrast mai bun există decât cel dintre alb şi negru? Aşa că Adam a vopsit jantele Tarmac în formă de stea de pe partea dreaptă a maşinii în negru, iar pe cele de pe stânga în alb. Numiţi-o cum vreţi, Ying şi Yang sau opozţia dintre Bine şi Rău, dar după ce admiraţi maşina cu ajutorul galeriei FOTO de mai sus vă invităm să ne spuneţi părerea voastră despre acest Subaru Impreza STI.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide