Pachet de personalizare pentru Ford Kuga: 1.338.359 €*

Autor: Andrei Ştirbu 27 ian. 2015 Tuning auto

Tu cum ai descrie Ford Kuga? Simpatic? „Da, este simpăticuţ”, ai putea să spui. Practic? „Desigur, dispui de multişor spaţiu la interior”, ai putea adăuga tu. Opulent? „Eei, hai să nu exagerăm, vorbim de o maşină de 26 de mii de euro totuşi. Bine, hai 33 de mii, în varianta de top…”

Se pare că este o metodă de a face un Ford Kuga să fie opulent, în aceeaşi măsură în care poţi să faci un Tata Nano să fie opulent: să-l acoperi cu pietre preţioase. Conform băieţilor de la autoevolution.com, există un atelier din Marea Britanie care îţi poate monta diamante şi cristale pe toată caroseria Fordului Kuga. Preţul este unul rotund: un milion de lire sterline.

Cam atât ar fi de spus. Dacă eşti interesat de un Ford Kuga simplu, fără un milion de lire sterline încrustat pe caroserie, poţi citi testul nostru de aici.


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide