TechArt modifică noul Porsche 911 Turbo

Autor: Iulian Dnistran 04 feb. 2014 Tuning auto

Tunerul german TechArt a pus osul la treabă şi a creat un kit de modificări pentru noul Porsche 911 Turbo (991). Noutăţile includ un splitter frontal ajustabil şi un difuzor de aer încorporat în spoilerul din spate, ambele create din fibră de carbon. De asemenea, clienţii vor putea opta pentru un eleron montat pe capota motorului şi pentru jante de 20 sau 21 de inci.

Sub caroseria vopsită într-o schemă de culori personalizată, TechArt a montat un sistem de evacuare sport, care ar trebui să modifice radical nota sonoră a propulsorului boxer de 3,8 litri.

Germanii spun că vor oferi şi un kit de putere, însă nu au dat încă detalii în acest sens. Un exemplar al coupe-ului modificat de TechArt va fi prezent la Salonul Auto Geneva 2014 din luna martie.  


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide