Tuning excelent: când Batman se întâlneşte cu Mad Max în Rusia!

Autor: Oraan Mărculescu acum 7 ani Tuning auto

Modelul Mercedes-Benz 600 SEC a fost primul coupe cu motor V12 oferit de Mercedes-Benz, generaţia cu nume de cod W140 fiind lansată în 1992 şi dând startul, din 1996, indicativului CL.

Marele coupe german are morgă, fără discuţie, însă ruşii de la Vintage Auto sunt de părere că pot face acest model să arate şi mai impresionant. Aşa încât au apelat la o ”reţetă” folosită de preparatorul Koenig în anii ’80. Şi al cărei ingredient principal s-ar putea rezuma la ”exagerare cu gust”.

Piesa de rezistenţă a maşinii din imagini este capota motorului modelată după forma… propulsorului. Dacă multe maşini americane customizate pur şi simplu apelează la decuparea capotei, prin care scot la vedere diverse componente ale motorului (de la admisii până la compresoare), în cazul acestui Mercedes soluţia aleasă sugerează forţa într-un mod foarte elegant.

După care se remarcă şi kit-ul exterior, care lăţeşte destul de mult caroseria datorită aripilor faţă şi spate, însă caracterul ostentativ este bine disimulat de capacele roţilor, precum şi de vopseaua negru-mat folosită pentru caroserie.

Doar eleronul din spate pare o idee cam masiv, dar, din punct de vedere estetic, nu deranjează prea mult retina, conferindu-i maşinii un binevenit look de Batmobil. Sau de KITT, după preferinţe…

Nu vă mai rămâne decât să-i daţi notă:

CE PĂRERE AVEŢI DESPRE ACEST TUNING?



Comentarii
Inchide