VIDEO: 1.000 CP pentru Lamborghini Aventador, cu dedicaţie de la Novitec

Autor: Adrian Mihălţianu 04 iul. 2013 Tuning auto

Novitec Torado este o nouă divizie a tunerului Novitec Rosso, care se ocupă cu modificarea modelelor italieneşti Lamborghini. Iar primul „cal de bătaie” este Lamborghini Aventador, căruia i-a fost aplicat un tratament de tuning ce constă intr-un kit aerodinamic, dezvoltat in tunelul de vânt, şi un set de anvelope de inaltă tehnologie.

In prima etapă, pachetul de tuning pregătit de noua divizie Torado pentru Aventador a crescut puterea motorului de la 700 CP la 750 CP, aceasta fiind posibilă prin modificarea ECU-ului şi sistemului de evacuare. In schimb, a doua etapă poate urca puterea motorului V12 de 6.5 litri la aproximativ 1.000 CP (mai exact 980 CP), prin montarea unui intercooler şi a două compresoare mecanice.

In urma testului in tunelul de vânt, Lamborghini Aventador a primit şi noi elemente din fibră de carbon, precum spoilere faţă/spate, un difuzor şi guri de ventilaţie.

La exterior, pachetul include şi anvelopele performante Pirelli P-Zero cu dimensiunile 255/30 ZR20 pe faţă şi 355/25 ZR 21 pe spate şi un nou set de suspensii sport, care coboară garda la sol cu 30 mm.  In interior, Aventador a primit inserţii din fibră de carbon, scaune imbrăcate cu piele Alcantara şi un nou sistem audio.

Preţul şi performanţele rămân la discreţia celor de Novitec Torado.

Novitec Torado Lamborghini Aventador from NOVITEC on Vimeo.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide