BMW F 650 GS – test în RO

Pentru fiecare "teren de joacă" s-a inventat câte o categorie. Dar, de ce să ai câte o motocicletă pentru fiecare, când BMW F 650 GS este bun oriunde?

În oraş, ghidonul mic şi raza de bracaj redusă îi conferă motorului o foarte bună manevrabilitate, mai ales că propulsorul nu are un zvâc neplăcut. Demarajul nu te dă pe spate, iar frânarea este progresivă, ABS-ul intrând în funcţiune atunci când trebuie. Păcat că oglinzile nu mai sunt "cratiţele" de la celelalte generaţii, dar pot fi reglate suficient de bine ca să nu ai probleme cu unghiurile moarte.

Pentru opririle dese la semafoare, nu trebuie să îţi faci griji în privinţa stabilităţii pe loc – şaua este destul de joasă, chiar şi pentru fetele mai scunde, presupun. Iar, dacă vrei să te strecori printre maşini, am spus mai devreme că beneficiezi de un ghidon suficient de mic, iar evacuarea nu îi conferă motorului o lăţime mare.

Din oraş, să trecem pe autostradă. Dacă vorbim de Autostrada Soarelui, de preferat este să facem plinul la intrare – ah, stai, că am uitat că s-a deschis prima benzinărie deja! O mare realizare pentru autostrada românească! Oups, scuzaţi pauza de sarcasm… dar tot nu mă pot abţine: sunt câteva locuri unde efectiv eşti catapultat de denivelări. Iar, la 140 la oră, dacă eşti suficient de relaxat, nu e un sentiment prea plăcut să faci cunoştinţă cu aceste denivelări pe o autostradă aglomerată.

Am spus 140 la oră. Ciudat, pe K 1200 R de abia reuşeam să rezist curentului de aer la această viteză. Şi nu mă aşteptam ca micul parbriz al lui F 650 GS să facă o figură atât de bună la această viteză – credeam că undeva la 120 km/h voi da de compromisul între confort şi aerodinamicitate. Am subestimat motorul cam cu 20 km/h.

În privinţa suspensiei, însă, nu am avut surprize, fiind confortabilă, aşa cum era de aşteptat. Amortizarea denivelărilor, de orice natură, nu imprimă un tangaj de mare amplitudine, efectul fiind cumva sec, dar nu inconfortabil. ABS-ul este foarte progresiv la frânarea bruscă la viteze mari, aşa încât nivelul de stres, datorat partenerilor de trafic pe patru picioare, pardon, patru sau mai multe roţi, a fost mult mai mic.

Interesant, am oprit la finalul autostrăzii doar pentru a face poză – pentru că, altfel, după peste 100 km, partea dorsală nu îşi cerea dreptul la odihnă. Foarte bună şaua, care, la prima vedere, pare cam tare, deci te face să îţi programezi opriri dese.

Bine, optimismul meu avea să se dezumfle mai încolo, deoarece, după nişte sute de kilometri în şaua lui F 650 GS, am început să simt cum marginile ei mă jenează în partea superioară-interioară a picioarelor. Dar poate ţine şi de pantalonii din dotare.

Am terminat şi cu autostrada, şi cu oraşul, şi cu drumurile naţionale… e timpul să părăsesc asfaltul.

Pagini: 1 2 3 4 5