10 Iulie în istoria automobilistică

10 Iulie este ziua în care una centura de siguranţă a fost oficial patentată, inventatorul ei fiind un suedez care lucra pentru Volvo.

10 Iulie în istoria automobilistică 10 Iulie în istoria automobilistică

10 iulie 1962 - În această zi Biroul de Patente American îi acordă lui Nils Bohlin patentul pentru centura de siguranţă în trei puncte, folosită în vehiculele rutiere. Povestea acestei invenţii începe patru ani mai devreme, atunci când Volvo l-a angajat pe Nils Bohlin, fost specialist în industria aeronautică, pentru a deveni şeful departamentului de siguranţă din cadrul constructorului suedez.

Centura de siguranţă a fost creată în mai puţin de un an, în 1959 fiind deja testată pe mai multe vehicule Volvo. Dovedindu-se foarte eficientă invenţia sa, Bohlin a făcut pasul următor aplicând în August 1959 pentru a îşi patenta invenţia. Până a primit însă recunoaşterea oficială şi legală a durat 3 ani, în 1962 acordându-i-se patentul cu numărul 3.043.625 datat 10 iulie 1962.

Centura sa de siguranţă era foarte similară cu cea pe care noi o folosim zilnic, fiind vorba de două benzi care se uneau în proximitatea şoldului, acolo unde mecanismul se cupla. Volvo a vândut acest patent către alţi producători în anii următori, creaţia lui Bohlin devenind standard pentru industrie. În 1966 americanii au fost primii care au primit centuri de siguranţă obligatorii pe automobile prin actul National Traffic and Motor Vehicle Safety Act.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.