Accident cu Lamborghini şi Ferrari la o nuntă

Autor: Dan Vache acum 10 ani Știri

Ferrari F430Incidentul
s-a petrecut în liniştitul orăşel (până acum) Eshowe, la recepţia
unei nunţi VIP (mireasa fiind fiica unui poliţist local, iar mirele
membru al Royal Protection Unit), recepţie ţinută la clubul de
sport local. Unde Lamborghini sau Ferrari sunt maşini absolut
normale.

Ei bine, conform celor implicaţi, accidentul se
datorează unei neînţelegeri
. Cei doi se îndreptau spre
locul unde urmau să se facă fotografiile de nuntă, unul dintre ei a
semnalizat, indicând că trebuie să vireze, dar celălalt a înţeles
greşit semnalul, intrând în depăşire, aşa că maşinile au intrat în
coliziune. O explicaţie foarte convenabilă, ipoteza unei
mici liniuţe înainte de nuntă fiind astfel eliminată de
poliţiştii
care investighează cazul.

Lamorghini MurcielagoCaz
destul de ciudat, dat fiind cursul ulterior al evenimentelor:
cei doi posesori ai maşinilor supersport au devenit nervoşi
când lumea adunată la locul accidentului a început să facă
poze
, agresând o persoană, ameninţând un jurnalist şi
încercând să „rechiziţioneze” telefoanele celor care fotografiau
scena.

Nici nu e de mirare comportamentul celor doi, unul
dintre ei fiind un fost ucigaş profesionist
, condamnat în
1993 pentru uciderea a şase persoane, dar eliberat prin amnistie
politică. În plus, Lamborghini-ul pe care îl conducea nu avea
numere de înmatriculare. Celălalt şofer implicat a declarat
ulterior că era doar pasager…

Parcă filmul „Wedding Crushers” a avut un scenariu mai bun, nu-i
aşa?



Comentarii
Inchide