ASIMO sărbătoreşte a 10-a aniversare

Autor: Constantin Ciobanu 29 oct. 2010 Știri auto

Cu 10 ani în urmă Honda a creat un robot umanoid atât
de avansat, încât a declanşat o adevarată revoluţie în tehnologia
roboţilor umanoizi. Pentru a marca această dată, astăzi au fost
lansate site-uri aniversare şi filme, împreună cu noi imagini,
secvenţe video, povestea dezvoltării şi aplicaţii pentru
smartphone.

Momentele aniversare ale lui ASIMO la – (http://world.honda.com/ASIMO/
). Aplicaţia software pentru iPhone şi smartphone-uri cu platformă
Android, „Aleargă cu ASIMO” îi prezintă pe ASIMO şi alţi
roboţi Honda ca personaje care pot interacţiona cu utilizatorul.
(Atât aplicaţia pentru iPhone cât şi cea pentru Android vor fi
disponibile în curând).

Munca de cercetare a Honda în robotica umanoidă a început acum
aproape un sfert de secol, iar 14 ani mai târziu, pe 31 Octombrie
2000, ASIMO a fost creat. De la dezvăluirea sa la Universitatea
Tehnică din Darmstadt în iunie 2003, ASIMO a inspirat, educat şi
influenţat mii de oameni din regiune şi a fost aclamat atât de
ingineri cât şi de oameni de ştiinţă.

ASIMO a vizitat muzee de ştiinţă pe tot cuprinsul Europei, a
întâlnit membrii familiilor regale şi şefi de stat, a vizitat până
şi Parlamentul European. ASIMO face parte din programul Honda pe
termen lung de cercetare şi dezvoltare în robotică şi mobilitate
umană. Scopul Honda este de a dezvolta un robot care va fi capabil
să ajute oamenii în viaţa de zi cu zi; un robot care va prelua
unele dintre sarcinile care ne-ar ajuta să avem o viaţă mai uşoară
şi mai placută.

Avantajele unui astfel de robot umanoid ar putea să nu fie
limitate la mediul de acasă, ar putea include orice situaţie în
care oamenii ar avea nevoie de ajutor şi asistenţă.Honda îşi
concentrează acum cercetarea în zona de dezvoltare a informaţiei
precum şi pentru îmbunătăţirea înţelegerii interacţiunii ideale şi
a relaţiei între om şi roboţii umanoizi.

Scopul suprem al proiectului ASIMO este de a crea
un robot umanoid cu adevarat utilizabil
şi să continue
dezvoltarea sistemelor inteligente pentru a putea fi utilizate în
celelalte produse Honda. Mai mult decât atât, Honda este partenerul
multor proiecte educaţionale europene, cu scopul de a inspira
elevii şi studenţii să devină mai implicaţi în ştiinţă şi
inginerie.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide