Audi A6 – noua generaţie din aluminiu?

Autor: Oraan Mărculescu acum 12 ani Știri

Noul Audi A6, chiar dacă va apărea mai târziu decât noile generaţii ale rivalilor BMW Seria 5 şi Mercedes E-Class, va aduce o mare inovaţie în segment – caroseria tip spaceframe, din aluminiu şi oţel special, tehnologie utilizată şi la Audi TT.

Denumită ASF II, noua structură va fi mai rezistentă cu 50% şi mai uşoară tot cu 50% faţă de o caroserie similară din oţel. Oţelul de înaltă rezistenţă va fi utilizat pentru rigidizarea suplimentară a structurii din aluminiu, în punctele critice, dar şi pentru subcadrele din faţă şi spate. Pentru menţinerea costurilor la un nivel acceptabil, se vor aplica noi tehnologii de îmbinare a metalelor, iar procesul de producţie va fi eficientizat la maximum.

Deşi se studiază intens problema realizării modelelor de clasă mică pe acelaşi principiu, această tehnologie va fi utilizată prioritar pentru viitoarea limuzină A8, pentru coupe-ul cu patru uşi A7 şi pentru următoarea generaţie a marelui SUV Audi Q7.



Comentarii
Inchide