Brigada Rutieră chiar nu se joacă de data asta

Brigada Rutieră chiar nu se joacă de data asta

Autor: Alexandru Banu acum 2 ani Știri

„Poliţiştii Brigăzii Rutiere recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, să adapteze în permanenţă viteza la condiţiile meteo rutiere şi a unui carosabil acoperit, să păstreze o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, să nu bruscheze comenzile autoturismului, să asigure o bună vizibilitate a parbrizului, lunetei, geamurilor laterale şi oglinzilor retrovizoare. Autovehiculele trebuie echipate corespunzător, cu anvelope specifice sezonului rece şi circulaţiei în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă, mâzgă sau polei, iar deplasarea să se facă doar dacă este strict necesar şi nu exista alt mijloc de transport în zona unde trebuie să se deplaseze. Poliţiştii vor aplica sancţiuni în cazul în care autovehiculele aflate in circulaţie, în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă, nu vor fi echipate cu anvelope de iarna”, informează Brigada Rutieră, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Agenţii rutieri le mai recomandă şoferilor „să nu oprească sau să staţioneze în locuri nepermise, pe traseele mijloacelor de transport în comun, pe trecerile pentru pietoni sau la colţurile intersecţiilor, pentru a nu obtura vizibilitate altor conducători auto care doresc să iasă de pe străzi lăturalnice”. Autorităţile sfătuiesc conducătorii auto să permită utilajelor de deszăpezire să intervină pentru a înlătura zăpadă de pe şosele.

„Pietonilor le recomandam să circule doar pe trotuare, să traverseze carosabilul doar prin locurile special amenajate şi la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic că traversarea se face în condiţii de siguranţă iar conducătorii de vehicule le-au înţeles intenţia de a traversa”, completează sursa citată.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare meteo de ninsori moderate, vânt puternic şi polei pentru Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Banat, valabilă de joi, de la ora 23.00 şi până duminică, 4 martie, la ora 10.00. Meteorologii avertizează că, temporar, vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor.â

Noi v-am fi recomandat oricum să puneţi roţile de iarnă atunci când sunt temperaturi mici. Poliţia Rutieră nu are însă răbdare să explice la infinit de ce e bine să fiţi echipaţi corespunzător pentru vremea şi încă anotimpul rece. Nu e numai o dovadă de grijă pentru voi, ci şi pentru ceilalţi din trafic. Drum bun!

Sursă Mediafax.ro

 



Comentarii
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă "scăpată" pe internet
FOTO. Cum arată acum superba Consuelo, fosta soţie a lui Adrian Mutu, la 46 de ani! E una dintre cele mai frumoase femei ale lumii şi pare că are elixirul tinereţii veşnice
FOTO. Cum arată acum superba Consuelo, fosta soţie a lui Adrian Mutu, la 46 de ani! E una dintre cele mai frumoase femei ...
Caz unic în România! Un băiat din Bistrița a înviat la 16 zile după ce murise. Care au fost primele lui cuvinte
Caz unic în România! Un băiat din Bistrița a înviat la 16 zile după ce murise. Care au fost primele lui cuvinte
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Vestea care ZGUDUIE ROMÂNIA! A MURIT după 20 de ore de audieri la DIICOT! Dumnezeu să îl odihnească!
Vestea care ZGUDUIE ROMÂNIA! A MURIT după 20 de ore de audieri la DIICOT! Dumnezeu să îl odihnească!
FOTO. Cum arată primul hibrid între maimuţă şi porc, creat de oamenii de ştiinţă chinezi
FOTO. Cum arată primul hibrid între maimuţă şi porc, creat de oamenii de ştiinţă chinezi
Ce pățesc șoferii care claxonează o fată. Polițiștii au făcut anunțul despre amenzile usturătoare
Ce pățesc șoferii care claxonează o fată. Polițiștii au făcut anunțul despre amenzile usturătoare
Este SUPERBA Scarlett Johansson călătoare în TIMP? IMAGINILE care au provocat controverse puternice
Este SUPERBA Scarlett Johansson călătoare în TIMP? IMAGINILE care au provocat controverse puternice
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide propria ta...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide ...
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui şofer s-a viralizat [VIDEO]
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui ...
A fost considerată cea mai sexy femeie din lume, dar astăzi a ajuns de nerecunoscut. Și-a distrus fața cu operațiile estetice
A fost considerată cea mai sexy femeie din lume, dar astăzi a ajuns de nerecunoscut. Și-a distrus fața cu operațiile ...
Convorbirile jandarmilor de la protestul din 10 august ajung mâine pe mâna procurorilor!
Convorbirile jandarmilor de la protestul din 10 august ajung mâine pe mâna procurorilor!
Inchide