Carosabilul de pe DN 1 intră în reparaţii capitale. Care vor fi zonele unde încep lucrările

Autor: ProMotor 14 mai 2019 Știri auto
Carosabilul de pe DN 1 intră în reparaţii capitale. Care vor fi zonele unde încep lucrările

După ce în toamna anului trecut a fost refăcut carosabilul pe DN 1, de la intrarea în judeţ dinspre Azuga până la pasajul de la Predeal (înainte de intersecţia cu DN 73A), în perioada următoare, lucrările vor continua spre Braşov, informează bizbrasov.ro.

Carosabilul ar urma să fie refăcut integral şi să fie turnat covor asfaltic pe o lungime de aproximativ 8 kilometri, de la pasajul Predeal şi până la Cotul Donului.

„Actualul strat de uzură va fi frezat şi se va turna covor asfaltic, ţinând cont că exstă degradări ale acestuia, iar cu timpul există riscul formării de gropi. Lucrările vor demara în perioada următoare, însă totul depinde şi de vreme. Asfaltările se vor face pe tronsoane, pentru ca traficul să nu fie afectat foarte tare, iar restricţiile le vom anunţa în timp util pentru ca şoferii să poate alege şi rute ocolitoare”, a precizat Horia Stancu, şeful SDN Braşov. 

În vederea turnării de covoare asfaltice pe drumurile naţionale care traversează Braşovul a fost semnat un contrac în valoare de 52 milioane de lei cu TVA. Acesta va fi valabil pe o perioadă de trei ani, urmând ca în 2019 să fie turnate covoare asfaltice pe o lungime de cel puţin 38 de km de drum. 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide