Câte maşini parcate neregulamentar au fost ridicate în prima zi în care s-a aplicat măsura?

Autor: Cristian Agatie 26 aug. 2019 Știri auto
Câte maşini parcate neregulamentar au fost ridicate în prima zi în care s-a aplicat măsura?

„Echipajele Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti au început identificarea cazurilor de conducători auto care, ignorând semnificaţia indicatoarelor rutiere, blochează căile de acces ale mijloacelor de transport în comun, împiedică intrarea ambulanţelor în unităţile de primiri urgenţe ale spitalelor, îngreunează traficul sau pun în pericol siguranţa trecătorilor. Acţiunea a avut ca rezultat, în primele ore de la debut, îndepărtarea a şapte autoturisme care fuseseră parcate în două staţii de autobuz din zona Pieţei Unirii, pe trecerile de pietoni ori la intrarea în unităţile de primiri urgenţe ale spitalelor Floreasca sau Grigore Alexandrescu. Totodată, au mai fost ridicate alte autoturisme în apropierea Sălii Palatului acolo unde mai mulţi conducători auto îşi parcaseră maşinile blocând circulaţia mijloacelor autobuzelor STB”, se arată într-un comunicat al Primăriei Capitaleii.

Primarul general, Gabriela Firea, susţine că le-a solicitat celor de la Poliţia Locală să ridice doar maşinile care blochează intrările în instituţii sau pe trecerile de pietoni.

„Am solicitat Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti ca acţiunea de ridicare să aibă un caracter preventiv şi să se acţioneze numai în situaţiile în care se constată o flagrantă încălcare a regulilor referitoare la oprirea şi staţionarea neregulamentară. Mă refer aici la cazurile în care sunt blocate intrările la unităţile de primiri urgenţe ale spitalelor, intrările în sediile instituţiilor publice, trecerile de pietoni sau locurile de parcare destinate exclusiv persoanelor cu dizabilităţi”, a precizat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Recuperarea unei maşini ridicate costă 500 de lei, iar la această sumă se adaugă şi o amendă care poate depăşi 700 de lei (5 puncte pentru staţionare neregulamentară), astfel că suma totală maximă ce poate fi plătită de un şofer neglijent este de peste 1200 de lei.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult
Pro Motor

Comentarii
Inchide