Conceptul Alaskan pregăteşte terenul pentru un pickup Renault în 2016 [VIDEO]

Alaskan este un pickup all-road pe care Renault îl pregăteşte pentru producţia de serie - care va debuta la începutul anului viitor.

Conceptul Alaskan pregăteşte terenul pentru un pickup Renault în 2016 [VIDEO] Conceptul Alaskan pregăteşte terenul pentru un pickup Renault în 2016 [VIDEO]

E greu să treci peste jantele de 21 de inci şi peste farurile cu tehnologie LED, sau peste camera video din oglizile laterale care înregistrează aventurile maşinii. Până şi efectul satinat al culorii detaliilor este imposibil de imaginat (acum) pe un Renault. Dar să nu ne concentrăm pe părţile neinteresante.

Pentru că cel mai de interes lucru la acest Alaskan Concept este că va fi transpus în realitate, şi că modelul de producţie va fi „similar în spirit” şi va avea aceleaşi dimensiuni ca cele ale conceptului. Nu, nu se ştiu dimensiunile conceptului, însă, la o primă privire, pare mai degrabă un frate din viitor al lui Nissan Navara decât vreo rubedenie de-a lui Duster Oroch (pe care l-am văzut deja şi fără camuflaj).

Renault Alaskan va fi transpus în producţia de serie în prima parte a anului 2016 - după cum Renault a spus că doreşte - şi va fi un pickup cu care să munceşti din greu, dar şi cu care să te aventurezi la greu. Suntem curioşi dacă „pickupul de tonă” (referindu-se la capacitatea de încărcare a benei) va avea o tonă şi în producţia de serie sau dacă va mai lăsa din kilograme. 

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.