Cursă off-road încheiată cu un accident teribil

Teribilul accident a avut loc la o competiţie off-road din California. O maşină scăpată de sub control s-a oprit direct în spectatorii de pe marginea drumului, opt dintre ei nu au mai avut nici cea mai mică şansă.

Un Ford Ranger s-a desprins de sol trecând peste o "săritoare" şi a plonjat direct în mulţimea de oameni de pe marginea circuitului. Şase spectatori şi-au pierdut viaţă pe loc, iar alţi doi pe patul de spital. La acest bilanţ se mai adaugă încă 12 răniţi, dintre care cinci în stare gravă.

Este de remarcat că nu au existat nici cele mai mici elemente de siguranţă pentru spectatori, deşi, ar fi trebui să existe, mai ales că această competiţie se desfăşoară pe timp de noapte. În aceste condiţii, şansele ca o nenorocire să se producă, sunt foarte mari. Din declaraţiile celor prezenţi la faţa locului, vina este în totalitate a organizatorului, spectatorii apropiindu-se nepermis de mult de circuit.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.