Studiu: doar 25% dintre maşini cauzează 90% din poluarea auto

Autor: Iulian Dnistran 11 mai 2015 Știri auto

Toată lumea ştie că o maşină nouă va fi mai ecologică decât echivalentul său de acum zece ani, iar acum există şi un studiu care confirmă, într-o oarecare măsură, această idee.

Potrivit unei lucrări publicate de Greg Evans în jurnalul ştiinţific Atmospheric Measurement Techniques în martie 2015, 90% din poluarea auto e cauzată de doar 25% din maşini.

Cercetătorii au măsurat emisiile a 100.000 de vehicule care au trecut pe lângă o staţie amplasată pe una dintre cele mai circulate străzi din Toronto, Canada, iar rezultatele au scos la iveală că un sfert din maşinile înregistrate au fost de vină pentru 95% din emisiile de carbon negru, 93% din monoxidul de carbon şi 76% din compuşii volatili ca benzenul, toluenul, etilbenzenul şi xilenul, unii dintre aceştia fiind recunoscuţi ca fiind factori cauzatori de cancer.

Conform autorilor, au existat foarte multe variaţii în măsurători, determinate de stilul de condus, acceleraţiile puternice, vârsta vehiculului şi starea generală a maşinii.

Cu alte cuvinte, nu doar maşinile vechi poluează mai mult, ci şi maşinile mai noi care nu sunt întreţinute corect, dar şi acelea care sunt conduse neecologic.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide