Studiu: riscurile pentru femeile care locuiesc lângă autostrăzi

Autor: Oraan Mărculescu 22 mart. 2011 Știri auto
Studiu: riscurile pentru femeile care locuiesc lângă autostrăzi

Studiul a pornit de la observaţiile unor cercetători dintr-un
spital de copii din Los Angeles, care au observat că
apariţia autismului la copiii între 24 şi 60 de luni nu
este doar de natură genetică
. Aşa încât în proiect au fost
implicaţi şi specialişti de la Universitatea de Medicină din
California.

Conform studiului americanilor, numărul de copii cu
autism a crescut în USA cu 57% între 2002 şi 2006
, ceea ce
i-a condus pe specialişti la concluzia că trebuie luaţi în calcul
şi factori de mediu. Mai ales că numeroase studii de până acum au
relevat o strânsă concordanţă între poluare şi probleme dezvoltării
sistemului nervos al copiilor în primele luni de viaţă.

Cercetătorii au descoperit că majoritatea copiilor cu probleme
de autism locuiesc în zone puternic urbanizate (Los Angeles,
Sacramento sau San Francisco), în apropierea unor artere intens
circulate. În urma măsurătorilor şi calculelor, concluzia a fost că
femeile însărcinate care locuiesc la mai puţin de 300 de
metri de o autostradă circulată intens prezintă un risc dublu de a
naşte un copil cu probleme de autism
.

Concluziile acestui studiu au implicaţii profunde, deoarece
astfel este confirmată parţial bănuiala mai multor cercetători că
poluarea aerului poate produce modificări
genetice
, care pot afecta pe termen mediu şi lung
iremediabil sănătatea oamenilor.

Probabil acest studiu ar fi foarte potrivit ca scuză pentru
guvernanţii care, în 20 de ani, au fost capabili să ne ofere doar
puţin peste 300 km de
autostrăzi

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide