Tranzacţie finalizată: Volvo vândut celor la Geely

Ford a anunţat intrarea într-un stadiu definitiv privind vânzarea mărcii Volvo către compania chineză Geely, pentru suma de 1,8 miliarde de dolari.

Finalizarea tranzacţiei, prin care cei de la Geely intră în posesia mărcii suedeze Volvo, va avea loc în cel de-al treilea trimestru al anului 2010. Geely şi Ford au ajuns la un acord privind viitorul mărcii Volvo pentru suma de 1,8 miliarde de dolari.

Firma chineză va deţine marca Volvo în proporţie de 100%. Preşedintele Geely, Li Shufu, a dat asigurări că firma va avea parte de un manager Volvo şi va dispune de independenţă strategică în dezvoltarea propriului plan de afaceri. "Suntem hotărâţi sa păstrăm intactă identitatea mărcii Volvo" a declarat Li Shufu.

Cei de la Ford nu prea au motive de bucurie, datoriile uriaşe pe care le are compania americană forţându-i să accepte oferta celor de la Geely - suma primită este cam de trei ori mai mică decât valoare pe care au plătit-o în 1999 când au cumpărat marca suedeză cu 6,5 miliarde de dolari.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.