F1 – Marele Premiu al Australiei

Autor: Andrei Nan 18 mart. 2007 Formula 1

Previziunile din timpul testelor de iarna s-au adeverit. Ferrari este echipa cu cea mai rapidă maşină, reuşind o victorie la pas. Kimi Raikkonen a controlat cursa de la start până la finish, fiind urmat de campionul mondial en-titre, Fernando Alonso. Podiumul a fost completat de un debutant, Lewis Hamilton reprezentând surpriza weekendului. Protejatul lui Ron Dennis a confirmat printr-o cursă foarte bună, reuşind să se apropie semnificativ de performanţa colegului său de la McLaren.

Pe locul patru s-a situat Nick Heidfeld, o poziţie foarte bună pentru echipa bavareză. Giancarlo Fisichella a terminat pe cinci, dezamăgitor pentru echipa campioană, aceasta având încă probleme în acumularea de căldură în pneuri. Imediat în spatele pilotului italian a terminat Felipe Massa, după o cursă de recuperare de pe ultimul loc. Clasamentul primilor opt piloţi a fost completat de Nico Rosberg şi Ralf Schumacher.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide