2023: Cât costă să aduci o mașină din Germania. Merită să plătești taxele, drumul și comisioanele?

Autor: Radu Țuțulan 04 sept. 2023 Știri auto

Piața mașinilor la mâna a doua este în continuare foarte dezvoltată în România, dar iată cât costă să aduci o mașină din Germania în 2023 și analizăm împreună dacă merită să plătești toate taxele, drumul și comisioanele pentru acest autovehicul.

La prima vedere, poate părea simplu și convenabil să cumperi o mașină din Germania și să o aduci în România.

Dar, pentru cei care nu au făcut asta până acum, trebuie să știe că nu e deloc așa. Și nici ieftin nu e.

Sunt trei variante principale la care apelează românii, în general. Fie își găsesc mașina singuri online și se duc, o cumpără și vin „pe roți” cu ea în țară. Fie apelează la o firmă sau persoană care să le-o aducă pe trailer (platformă). Sau, cea mai întâlnită, se înțeleg cu un intermediar care găsește mașina, o testează și dacă e bună, o aduce în țară.

Cât costă să aduci o mașină din Germania

Dacă îți vei aduce singur mașina din Germania, atunci vei „scăpa” mai ieftin. Dar trebuie să ții cont de o serie de cheltuieli, mai ales cele neașteptate.

Astfel, iată cum trebuie constituit bugetul, dacă vrei să aduci singur mașina din Germania:

  • Costul drumului la dus (variază în funcție de perioadă, destinație și compania de transport):
    • avion: 100-200 euro
    • autocar: 80-150 euro
  • Cazarea (luați în calcul că s-ar putea să nu găsiți din prima zi mașina potrivită și calculați acest buget pentru măcar o săptămână):
    • motel: 20-40 euro/noapte
    • hotel: 40-80 euro/noapte
    • gazdă privată: 20-60 euro/noapte
  • Taxele și combustibilul:
    • numere provizorii (zoll): 150-300 euro
    • viniete (depinde de ruta aleasă și de tipul de vehicul): de la aprox. 40 euro (Germania+Austria+Ungaria+România)
    • combustibil: 200-300 euro

Merită să plătești taxele, drumul și comisioanele?

La calculul de mai sus poți adăuga și costul cu mâncarea, alți 50-200 de euro. Iar pentru cheltuieli neprevăzute, cum ar fi o reparație la mașină sau necesitatea prelungirii șederii, ar trebui să mai ai alți cel puțin 500 de euro la tine. Pentru orice eventualitate…

Astfel, dacă facem un calcul simplu, vedem că un cost aproximativ (realist) ca să-ți aduci singur mașina din Germania, pornește de la aproximativ 700 de euro. Dar poate ajunge lejer la 1.000-1.500 de euro, în funcție de o serie de factori.

Dacă apelezi la o firmă sau la o persoană care să-ți aducă mașina din Germania, atunci costul va fi de 400-600 de euro. Însă cei care fac transport, nici nu testează mașina, nici nu negociază prețul ei. Doar o ridică din punctul X și o aduc în punctul Y. Deci, orice viciu ascuns sau problemă ar putea avea vehiculul, veți constata abia când ajunge în România.

Sau, mai e varianta de a contracta serviciile unei firme sau persoane care se ocupă de cumpărarea și transportul mașinilor din Germania.

Prețul pentru acest serviciu este de 1.500 de euro. Eu, în banii aceștia caut mașina conform dorinței cumpărătorului, o testez, mă asigur că e bună și kilometrii sunt reali. Apoi propun cumpărătorului din România variantele și dacă e de acord, o cumpăr, fac toate actele și i-o aduc acasă”, a explicat pentru Promotor, Viorel, care de aproape 15 ani se ocupă cu importul de mașini din Germania.

Așadar, pentru a stabili dacă merită să aducem o mașină din Germania, trebuie să analizăm toate aceste costuri. Și, desigur, să raportăm la calitatea mașinii importate din Germania comparativ cu una similară înmatriculată în România.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide