Anvelope noi de buget sau anvelope premium second hand? Care este varianta optimă – VIDEO

Autor: Ionuț Vîlciu 07 dec. 2022 Știri auto

Alegerea anvelopelor corecte pentru mașina noastră nu ar trebui neglijată. Un set bun de anvelope poate face diferența. Dar ce facem dacă nu dispunem de bugetul necesar pentru a cumpăra un set nou de anvelope premium? Alegem unul de anvelope de buget, dar noi, sau cumpărăm un set de anvelope premium, dar care au fost folosite?

Sunt întrebări pertinente, iar această situație este adesea întâlnită printre șoferii de pretutindeni. Dată fiind și situația economică precară prin care trecem, aceste alternative ar putea fi din ce în ce mai căutate.

Jonathan Benson de la Tyre Reviews a decis să facă un astfel de comparativ între o anvelopă nouă de buget și una premium uzată. Ambele au fost testate în diverse condiții, iar rezultatele sunt surprinzătoare.

Anvelopa premium aleasă a fost Michelin CrossClimate 2 all-season, o anvelopă care s-a descurcat bine în alte teste, dar care vine cu un preț pe măsură. Adversara sa din cadrul acestui comparativ a fost anvelopa Tomket Allyear, o alternativă mai ieftină la Michelin, dar la fel putem spune și despre un set de anvelope Michelin folosite. Pentru a simula uzura, un set nou de Michelin CrossClimate 2 a fost „bărbierit” până la adâncimea de 2,2 milimetri, apoi au fost folosite pe asfalt încă 4000 de kilometri. Același lucru a fost făcut și pentru anvelopele de buget. În total, testul a avut patru referințe: câte un set uzat de anvelope premium și de buget, dar și câte un set nou din fiecare.

Ce anvelope s-au descurcat mai bine?

În ciuda unui dezavantaj semnificativ reprezentat de  adâncimea benzii de rulare, Michelin-urile uzate au fost mai rapide în condiții de zăpadă, comparativ un set nou de anvelope Tomket. Au fost doar câteva secunde, iar într-un test de la egal la egal, Michelin-urile folosite și-au păstrat mult mai bine nivelul de performanță în comparație cu Tomket-urile uzate.

Când vine vorba de condiții de carosabil ud, lucrurile nu sunt atât de clare. Dacă este să ne luăm după cifre, setul nou de Tomket a fost puțin mai rapid pe parcursul unui tur de circuit. Cu toate acestea, se vede cum Jonathan muncește din greu să țină mașina sub control. În momentele în care nu acvaplanau, Michelin-urile au oferit o aderență considerabil mai bună pe teren umed, oferind în același timp un feedback mai bun șoferului. Anvelopele Tomket păreau să fie mereu la limită, oferind un caracter supravirator.

Pe carosabil uscat, Michelin-urile uzate au performat mai bine decât anvelopele noi de buget. În general, anvelopele se comportă mai bine în condiții de asfalt uscat pe măsură ce se uzează. Adâncimea redusă a benzii de rulare înseamnă mai puțină mișcare a anvelopei.

Rezultatele au fost surpinzătoare chiar și pentru Jonathan Benson. Cu toate acestea, anvelopele second hand pot reprezenta un risc destul de mare. Nu poți să știi modul în care au fost folosite și depozitate, iar un defect ascuns poate crea mari probleme.

VIDEO

 

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Tyre Reviews


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide