Ce pățește pietonul dacă lovește mașina cu piciorul sau pumnul atunci când șoferul nu îi acordă prioritate?

Autor: Radu Țuțulan 07 mart. 2024 Știri auto

Sunt numeroase situațiile în care șoferii, din neatenție sau pentru că au viteză prea mare, nu acordă prioritate celor care traversează pe la trecerea de pietoni. Dar, într-o astfel de situație, are voie pietonul să lovească mașina cu piciorul sau cu pumnul?

Pe internet sunt postate multe clipuri în care sunt surprinși șoferi ce nu acordă prioritate celor care traversează pe la trecerea de pietoni. Din păcate, sunt numeroase situații în care nici culoarea roșie a semaforului nu e respectată de unii conducători auto.

Din această cauză se produc numeroase accidente de circulație. Dar, nu întotdeauna șoferii sunt obligați să acorde prioritate pietonilor, chiar dacă aceștia sunt pe trecere.

Situații în care pietonilor le este interzisă traversarea

Sunt mai multe situații în care traversarea drumului, chiar și pe la trecea de pietoni, este interzisă.

Conform legii, prin Art. 167 se interzice pietonilor și persoanelor asimilate acestora:

  • să se angajeze în traversarea drumului public atunci când se apropie un autovehicul cu regim de circulaţie prioritară care are în funcţiune semnalele speciale de avertizare luminoase şi sonore;
  • să traverseze partea carosabilă prin faţa sau prin spatele vehiculului oprit în staţiile mijloacelor de transport public de persoane, cu excepţia cazurilor în care există treceri pentru pietoni, semnalizate corespunzător;
  • să prelungească timpul de traversare a drumului public, să se oprească ori să se întoarcă pe trecerile pentru pietoni care nu sunt prevăzute cu semafoare;
  • să traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise;
  • să ocupe partea carosabilă în scopul împiedicării circulaţiei.

Așadar, înainte de a traversa, pietonul e obligat să se asigure că șoferii au observat intenția sa. Și să aștepte până când toate vehiculele se opresc pentru a-i permite trecerea.

Cine e vinovat dacă pietonul traversează pe trecere fără să se asigure?

Codul Rutier actualizat prevede că toți pietonii sunt obligați să se asigure atunci când traversează pe la trecerea de pietoni.

Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localităţi, pe la colţul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei şi pentru ceilalţi participanţi la trafic”, se arată în Art. 72 (3) din OUG nr. 195/2002.

Așadar, chiar dacă șoferii sunt obligați să acorde prioritate celor care traversează pe trecerea de pietonii, la rândul lor cei care urmează să treacă strada sunt obligați să se asigure.

Pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector”, se stabilește prin Art. 72 (4) din legea circulației.

Are voie pietonul să lovească mașina cu piciorul sau pumnul?

Chiar dacă un șofer încalcă legea rutieră și nu acordă prioritate celui care traversează regulamentar, pietonul nu are voie se lovească mașina cu piciorul sau cu pumnul.

Aceste gesturi reprezintă o infracțiune. Pietonii care fac asta, deși poate au dreptate să fie supărați pe șoferul respectiv, încalcă legea penală. Iar dacă un conducător auto care nu a acordat prioritate e amendat și rămâne fără permis 30 de zile, un pieton care lovește o mașină riscă să stea chiar și doi ani la închisoare”, a declarat pentru ProMotor avocatul Valentin Ciobanu.

Practic, cei care lovesc mașinile sau alte vehicule cu piciorul, palma, bâta sau orice alt obiect, pot fi acuzați de distrugere.

Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, prevede Art. 253 (1), din Codul Penal.

Tot la distrugere se pot încadra și cei care vandalizează un vehicul parcat neregulamentar sau pe o proprietate privată.

Simpla lovitură într-o mașină, care nu provoacă o deformare sau vreo stricăciune, sigur că nu este aptă să atragă în vreun fel răspunderea penala pietonului. Însă, poate fi sancționat contravențional pentru tulburarea liniștii și ordinii publice. Regula este să nu ne facem dreptate niciodată singur pe stradă. Dacă suntem într-o asemenea situație putem depune oricând o sesizare iar poliția se va ocupa de identificarea șoferului care a trecut pe culoarea roșie și bineînțeles poate să ia măsurile care se impun”, a explicat pentru ProMotor avocatul Adrian Cuculis.

Cine e vinovat dacă un pieton e lovit când traversează neregulamentar

Dacă un pieton e accidentat în momentul în care traversează prin loc nepermis, poliția va deschide un dosar de cercetare penală.

Iar cercetarea trebuie să stabilească toate cauzele care au dus la producerea accidentului și gradul de vinovăție al celor implicați.

De exemplu, dacă șoferul a respectat toate regulile de circulație, atunci întreaga vină o va purta pietonul accidentat. Dar, dacă șoferul circula cu o viteză mai mare decât limita impusă pe acel tronson, de exemplu, atunci instanța de judecată poate stabili o culpă comună. Asta va atrage o condamnare cu închisoarea pentru conducătorul auto și poate impune inclusiv acordarea de despăgubiri pietonului.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Unsplash / ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide