Au început lucrările pentru metroul și trenul metropolitan de la Cluj

Autor: George Cristea 29 oct. 2020 Știri auto

Clujul continuă să dea lecții Bucureștiului, devenind al doilea oraș din România care va avea metrou. În plus, Cluj va avea un tren metropolitan care unește suburbiile orașului – un mijloc de transport care lipsește bucureștenilor. Potrivit anunțului făcut de primărie, deja au început lucrările pentru metroul și trenul metropolitan de la Cluj.

Intră în Galeria FOTO

Primăria Cluj-Napoca a anunţat, miercuri, începerea lucrărilor de foraje geotehnice pentru proiectul care prevede realizarea metroului şi a trenului metropolitan. Lucrările se vor realiza în perioada octombrie-decembrie 2020.

„Primăria Cluj-Napoca, în calitate de autoritate contractantă, anunţă demararea lucrărilor tehnice pentru realizarea forajelor geotehnice în cadrul proiectului „Tren Metropolitan Gilău – Floreşti – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonţida” – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de Metrou şi Tren Metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea şi a studiilor conexe viitoarelor obiective de investiţii”, a anunţat primăria printr-un comunicat.

Astfel, echipele tehnice se vor deplasa în zonele studiate pentru a efectua lucrările necesare acestei faze.

„Solicităm cetăţenilor ce deţin cu orice titlu imobile situate de-a lungul coridorului şi în cadrul zonelor studiate să permită accesul echipelor tehnice şi utilajelor acestora pentru efectuarea în bune condiţii a realizării forajelor geotehnice necesare elaborării proiectului – în conformitate cu prevederile Legii 255/2010”, se mai arată în comunicat.

Au început lucrările la metroul din Cluj. Obligație morală pentru municipalitate

Potrivit Primăriei Cluj-Napoca, obiectivele proiectului sunt îmbunătăţirea atractivităţii sistemului de transport public durabil metropolitan, sprijinirea aspiraţiilor de creştere economică şi a creşterii ocupării forţei de muncă prin asigurarea unei capacităţi de transport îmbunătăţite şi reducerea impactului activităţilor de transport (poluarea aerului şi zgomotul) asupra mediului.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, anunțase anterior că orașul pe care îl administrează va fi al doilea din România care va oferi transport urban subteran, după București. Potrivit lui Boc, orașul Cluj are „o obligație morală” să treacă la mijloace de transport alternative pentru reducerea poluării și a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Potrivit primarului Emil Boc, trenul metropolitan din Cluj ar putea fi operațional în 3-4 ani, în timp ce metroul din Cluj ar putea deveni realitate în 2025.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide