Audi colaborează cu 4.screen, prima platformă din lume ce permite interacțiunea în timp real cu cei de la volan

Autor: Marius Vișan 09 iun. 2022 Știri auto

Audi și 4.screen au convenit asupra unui parteneriat cu obiectivul de a optimiza experiența viitoare a ocupanților de la bordul automobilelor.

4.screen este prima platformă din lume ce permite interacțiunea în timp real cu cei de la volan. 4.screen’s Mobility Experience Cloud (MXC) asigură o interfață standardizată pentru comunicarea în funcție de locație și pentru interacțiunea direct prin intermediul display-ului automobilului. Șoferii beneficiază de recomandări valoroase la bordul automobilului, de conținut mai bun afișat de sistemul mașinii și de acces la oferte exclusive.

La lansarea tehnologiei, clienții Audi vor beneficia de informații și mai ample cu privire la punctele de interes (POI) căutate, în baza datelor în timp real din așa-numitul Mobility Experience Cloud (MXC) al companiei 4.screen.

Dacă clienții doresc, ei pot opta să primească oferte în funcție de locul în care se află, de la anumiți terți furnizori selectați. Totul se derulează prin intermediul sistemului MMI (Multi Media Interface) al automobilului și este afișat în deja familiarul stil Audi MMI, informațiile acestea din cloud completând conținutul de infotainment existent.

Sistemul MMI le oferă deja proprietarilor automobilelor Audi posibilitatea de a selecta prin atingerea ecranului tactil o gamă largă de locuri, cunoscute sub denumirea de POI (points of interest – puncte de interes). Ei au apoi posibilitatea de a fi navigați cu ajutorul sistemului GPS spre aceste POI-uri selectate, ce pot fi, de pildă, stații de alimentare, magazine sau restaurante.

Colaborând cu 4.screen, Audi urmărește extinderea semnificativă a ofertei sale în acest context

Integrarea acestei noi tehnologii cloud în sistemul de infotainment oferă un potențial enorm. Clienții Audi vor primi în timp real informații exclusive și oferte personalizate la bordul automobilelor lor, în măsura în care își dau acordul în acest sens.

Dacă cei de la volanul unui Audi vor căuta în sistemul MMI după o piață cu produse bio, ei vor putea vedea și informațiile adiționale pe care și le doresc, precum servicii adiționale sau ofertele disponibile la momentul respectiv în locațiile afișate.

Aceasta înseamnă că antreprenorii locali își pot prezenta în manieră ideală produsele și serviciile clienților Audi, în timp ce clienții beneficiază de informații ample în timp real despre companiile respective și, unde este cazul, de oferte exclusive. De exemplu, proprietarul unui magazin ar putea oferi gratuit o ceașcă de cafea la cafeneaua din cadrul magazinului sau le-ar putea permite proprietarilor de automobile electrice să își încarce gratuit automobilul la fiecare achiziție făcută din magazin. Pentru a folosi oferta, șoferii trebuie doar să scaneze codul QR afișat pe ecranul MMI.

Tehnologia cloud permite comunicarea în timp real prin intermediul Audi MMI

Baza tehnică pentru această soluție constă în integrarea unei interfețe standardizate pentru 4.screen Mobility Experience Cloud în sistemele de infotainment MIB2+ și MIB3 existente (automobilele cu anul de fabricație de serie 2019 sau ulterior, implementarea începând de pe anumite piețe europene). Această interfață API (application programming interface) creează o legătură în timp real între companiile partenere și clienții Audi. Este important de avut în vedere că clienții vor deține controlul deplin asupra informațiilor și ofertelor afișate, în baza setărilor pe care le efectuează în Modul Privacy al sistemului.

Informațiile acestea adiționale vor fi afișate în stilul deja familiari al sistemului Audi MMI și, în următoarea etapă de dezvoltare, funcția va putea, de asemenea, afișa recomandări și conținut în funcție de contextul dat și de locație, dar și, desigur, în funcție de dorințele clienților.

Experiența digitală a clienților este un factor cheie pentru succes

Pe măsură ce lumea devine tot mai digitală și conectată, experiența personalizată a clientului devine tot mai importantă, deschizând calea spre posibilități absolut noi. Audi consideră că acesta este un important factor pentru creșterea succesului și amplificarea potențialului comercial. În următori 10 ani, autovehiculele vor deveni dispozitive de mobilitate pe deplin conectate, devenind astfel o parte integrantă a lumii digitale.

Accentul se pune în acest sens pe un ecosistem care să conecteze lumea on-line a clientului cu lumea sa off-line. Integrarea în sistemul MMI a acestor servicii 4.screen în funcție de locație reprezintă încă un pas în acest sens, un pas ce va optimiza pe termen lung experiențele digitale în călătorii. În acest context, Audi poziționează întotdeauna transparența, confidențialitatea și siguranța datelor clienților săi în vârful listei priorităților sale.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:

Sursa foto: Audi


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide