Audi lansează SQ8 cu motor V8 Twin-Turbo diesel de 4 litri

Audi lansează SQ8 cu motor V8 Twin-Turbo diesel de 4 litri

Autor: ProMotor acum 5 luni Știri

Modelul Audi SQ8 2020 a fost prezentat, iar varianta de top a celui mai nou SUV Audi va fi oferită iniţial doar cu motorizare diesel.

Sub capota lui Audi SQ8 se află un motor de 4 litri V8 Twin-Turbo, acelaşi folosit şi de SQ7. Propulsorul dezvoltă 429 de cai-putere şi 900 Nm cuplu începând de la 1000 rpm. Performanţele sunt de top: 4,8 secunde până la 100 km/oră şi o viteză maximă limitată electronic la 250 km/oră.

Trenul de rulare conţine şi un pachet de baterii electrice de 48 de volţi care alimentează un compresor electric, iar astfel orice întârziere a turbinei dispare. Clienţii vor putea conduce Audi SQ8 în modul pur electric până la viteza de 22 km/oră.

Schimbările faţă de Q8 nu sunt doar la nivel de propulsie. Audi a dotat SQ8 cu frâne de carbon pe toate roţile în standard, precum şi suspensia adaptivă şi sistemul de conducere Drive Select. Direcţia integrală este disponibilă contrcost, la fel şi diferenţialul sport.

Audi SQ8 vine şi cu o serie de îmbunătăţiri exterioare. Evacuarea are patru ţevi, un difuzor de aer argintiu în spate, jante sport, sigle „S” precum şi noi prize de aer. Interiorul a fost şi el personalizat, cu pedalier de aluminiu, inserţii de aluminiu pe pragurile uşilor, logo-uri „S” embosate şi finisaje din piele şi Alcantara.

Se spune că Audi lucrează şi la o variantă cu motor pe benzină pentru SQ8, care va fi oferită în anumite pieţe.

Preţul lui Audi SQ8 începe de la aproximativ 90.000 de euro.

 



Comentarii
Inchide