Autostrada meşterul Manole: Ce soluţii există pentru problemele de pe autostrada A1 Sibiu-Deva

Autor: Cristian Agatie 04 oct. 2019 Știri auto
Autostrada meşterul Manole: Ce soluţii există pentru problemele de pe autostrada A1 Sibiu-Deva

Compania Naţională de Autostrăzi are o singură soluţie rapidă pentru problemele apărute din nou pe Autostrada A1, care leagă Sibiul de Deva, unde o porţiune de aproape 100 de metri s-a tasat. După ce zilele trecute anunţam că au fost impuse restricţii de viteză pe sectorul cu probleme, astăzi trebuie să ne resemnăm cu absenţa unei soluţii pentru remedierea problemelor.

Tasarea apărută se află la o distanţă de numai 200 de metri de sectorul de autostradă care a fost demolat şi reconstruit în 2016, când această autostradă a primit alintul de „autostrada meşterul Manole”. Operaţiunea de reconstrucţie a sectorului cu probleme din zona dealului Aciliu a fost necesară după ce apăruseră numeroase crăpături în aliniamentul autostrăzii, iar mai mulţi specialişti avertizaseră că autostrada este în pericol de prăbuşire.

Ionuţ Ciurea, vice-preşedintele asociaţiei Pro Infrastructura, a declarat pentru digi24.ro că pe acest sector de drum problemele au apărut la câteva luni după ce a fost dat în folosinţă. „În urma monitorizării noi am spus că s-a lucrat prost şi foarte prost. În primul rând vorbim de probleme de execuţie, combinate cu faptul că pregătirea acestor proiecte este precară. Încă de la început nu sunt făcute studiile aşa cum trebuie. Nu ne dăm seama exact care sunt elementele solului sau că pe acolo sunt infiltraţii cu apă care vor produce probleme. A doua problemă este nepăsarea autorităţilor de a urmări exact ce se întâmplă în teren”, a spus Ciurea.

Deocamdată, nu este posibilă remedierea deficienţelor. Soluţia rapidă propusă de cei de la Drumuri este frezarea a două straturi de asfalt şi turnarea de bitum pe o distanţă de aproximativ 100 de metri. Abia în primăvară vor putea fi efectuate lucrări de reparaţie mai ample. 

Lucrările pe cei 22,11 kilometri ai sectorului de autostradă dintre Cunţa şi Sălişte au început în 2011 şi au fost finalizate în mare grabă în campania electorală pentru prezidenţialele din 2014. Şoferii au putut circula pe acest sector doar 10 luni după inaugurare, iar în acest interval au existat numeroase probleme, de la crăpături în asfalt, alunecări de teren sau fisuri la baza viaductului de la Aciliu. În 2016, întregul lot a fost închis circulaţiei. Măsura a fost impusă de faptul că lucrările au necesitat demolarea autostrăzii pe o porţiune de 200 de metri şi reconstruirea acesteia.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult
Pro Motor

Comentarii
Inchide